December never felt so wrong

Lumea se-mbraca-n Craciun si tu nu esti..continui sa traiesti in umbra, in nefiinta ta. Porti razele lunii cicatrizate in minciuna, iubesti ceasca aia care face iarna sa para mai departe, care iti coase pe buze dantela unei cafele cu scortisoara si pacatuiesti cu zambetul pe buze, spanzurand suflul iernii de aripa lui decembrie. Ma privesti ca si cum ai vrea sa fiu acolo mereu, dar nu vrei..doar ai vrea..Toti acei pe care ii numesc "tu"doar se prefac ca sunt..Si pleaca, si se intorc, si cad, si pier..Poate vom exista cu adevarat cand timpul isi va pierde clipele..

Profesor

Sunt profesor. Ii invat pe oameni sa faca trandafiri din hartie...uneori si din temerile lor. Nu e o meserie grea, nu e nici macar una banoasa. E doar una care ma vindeca de mine, de zilele de maine pe care deja le-am pierdut. Tot ce primesc in schimb sunt doar zambete rosii...sau orice alta culoare poate avea un trandafir. Dau totul pentru un zambet. Ei dau hartie si teama pentru un trandafir si un "bravo" exclamat la final, semn ca si-au invins frica...frica de a muri nestiind  rostul existentei lor. Cum decurge o lectie? Fara cuvinte. Fiecare isi modeleaza hartia dupa cum crede de cuviinta si sufla asupra ei cu viata. Asa se naste trandafirul fara parfum. Ce poti sa faci cu un trandafir de hartie? E semn de carte. Iti arata unde ai injumatatit fraza, cuvantul, silaba si clipa si drumul tau in viata. Cartea pe care o citesti constant, poate uneori o reiei, si pe care nu o termini niciodata esti tu insuti.

Aproape noi, departe tu

Rock 'n' roll si vant strain...Ma intreb daca e cineva acum pe Marte si fumeaza o tigare pe fuga cum faci tu de obicei cand iti incalti pasii cu umbre si te indrepti spre strada fara felinare din noiembrie. Doar intunericul mai fluiera acum si imprastie praful stelelor-nenoroc. Ele sunt ghinioniste ca nu iti simt imbratisarile...imbratisarile alea cantate in do major. Astept o luna plina si-un joben din care sa pot scoate inima ta. Demult nu te-am mai vazut inchinandu-te icoanei tristetii care sta deasupra patului tau. Acum esti prea altul, prea zambet ca sa mai simti gustul frunzelor amarui de gutui. Esti al nimanui si al tuturor pentru ca ai murit in ziua in care te-ai nascut ratacind fara mine.

Blestem

In jurul tau intunericul se-aprinde si frunzele iau foc. Cand ma trimiti la cersit de saruturi te blestem de fiecare data.
Te blestem sa ramai un simplu fum de tigara din mana trecatorului  care lasa sa ploua cu scrum pe asfaltul asta ud de atatea frunze de nuc. In prezenta ta curge lumina si toamna amuteste. Imi numar clipele de soare din par si te blestem iar. Sa fi raza care nu ajunge pe strada mea! Contempli stelele si le scalzi intr-o baie de sange...sangele tau...si te astepti ca ele sa te-mbrace in dorinte. Stelele te blesteama sa devii luceafar de hartie. Norii te blesteama sa fi ploaie, iar eu...eu sunt Dumnezeul care iarta, care te dezbraca mereu de pacate si te-mbraca-n iubire.

Jurnalul unei papadii

Sunt un puf de papadie adapat cu vant si hranit cu pietre. Am lava in priviri si din tacerea mea ascunsa in iarna voi dezvalui secretele luminii si vrajile fulgilor de nea. Ma imbat zilnic cu stropi de portocala si colind inimi golite de amintiri. Fiecare rasarit ma ridica spre cer, iar zambetele inocente ma poarta  pe aripi de fum ducandu-ma in acelasi zbor inalt. Am la picioare greierii nocturni care canta armonios la viorile lor cristaline stand pe o mare de boabe de cafea. Nu am buze de pe care sa-mi gusti sarea si nici obraji pe care sa alunece lacrimi, dar am primavara. Soarele nu straluceste in fiecare zi deasupra mea. Ploaie ma coloreaza in negru, insa ador sa ma scald in culorile curcubeului ce o urmeaza. Si eu am amintiri...am inceput sa iti vad chipul in fiecare frunza ruginie...iti vad chipul care nu nu isi doreste nimic...nu vrea sa ma imprastie in cele patru zari. Cateodata am sansa de a deveni a 8-a lui culoare ca suflarea unui copil care planteaza o dorinta in sangele meu si sufla. Pandesc coacerea fructelor si respir imaginea unei gutui solare care se oglindeste in apele marii unde corabia cu panze de păianjen se trezeste din hibernare. In noapte, geana unei frunze ma atinge usor transmitandu-mi caldura stelelor cazatoare. Luna imi leagana visele si ma lasa sa pescuiesc in somn inceputuri. Sunt in intarziere. Nu am norocul sa ma astepte trenul mereu asa ca plec cu vantul de ocazie atunci cand e gata sa isi puna o dorinta. 

Ma simt ca un mar fara miez...sunt doar o gura de aer inglobata in coaja de mar, un strop de suflet imbracat in piele. Sunt 8 grade Celsius si cu 9 stele mai mult decat seara trecuta. E luna plina iar si-i zbor de fluturi in urmele de ruj din coltul gurii tale. Peretii au inceput sa joace sah, iar eu sunt unul dintre pioni. Alerg de pe alb pe negru si incepe sa doara felul in care ma striveste secundarul ceasului. Ceasul e arma ta fara gloante. A impietrit marea. Mai bine ma chinui sa storc pietre pentru o picatura de apa decat sa te chem. Nu am fost niciodata buna la sah. Dar azi...sah mat! Sah mat pentru ca a tacut chitara, luna a aspirat scamele din apus si eu...eu am ras pentru prima data cu buzele salciei sub care ne ascundeam de atatea ori.

Daca as putea, as transforma turmele de nori in scrumiere. Mi-as aprinde lenes o tigare din amintiri si le-as fuma pana la ultima dezamagire. As stinge apoi tigarea in scrumiera aia uscand toate ploile ca si cand mi-as ucide suferintele nenascute. Si astfel as putea spera ca acel cineva care noapte de noapte va fi ziua mea isi va mari pasii.

Despre pace

Pace..Un cuvant atat de mic, dar cu o insemnatate atat de mare. Ce inseamna pentru mine pacea? Inseamna un camp cu maci si un cer senin..Tineri veseli ce alearga dupa fluturi si copilarie..Oameni zambindu-si unul altuia fara sa se cunoasca..Bunatatea si respectul..Opusul pacii nu e razboiul sau neintelegerea, e dezbinarea, rasismul, nepasarea..Daca noi nu suntem in stare sa ne aparam planeta de noi insine, atunci cine? Noi suntem singurii care ne distrugem. Nici o alta fiinta de pe Pamant nu e mai puternica decat omul. Nu trebuie sa ii judecam pe cei din jur, ci trebuie sa le cautam calitatile. Ne putem considera perfecti atunci cand o sa putem vedea frumusetea in urat. Trebuie sa incepem sa schimbam viitorul chiar daca el nu a sosit inca. Nimeni nu va putea sterge lacrimile, cicatricele si amintirile unuia care a fost pe front. Nimeni nu va putea intoarce gloantele in pistoale la fel cum nimeni nu ii poate invia pe cei care si-au lasat sufletul in palma tarii pentru care au luptat. E adevarat ca soarele e mai dulce dupa ploaie, dar nu trebuie sa ploua cu suferinta doar pentru o raza de fericire, de impacare. Prin vene ne curge tuturor acelasi sange, acelasi curaj. Trebuie sa lasam doar iubirea sa curga prin noi, sa uitam de existenta urii...Daca stau sa ma gandesc mai bine, hai sa ne razboim! Hai sa marsaluim pentru pace si sa ne luptam cu muzica si rasete in loc de arme! Hai sa aprindem lumanari in cinstea noastra de unic popor!

Bratele tale reci m-au inlocuit cu o chitara..se multumesc cu mirosul lemnului ei ud..cerul arde si mie mi-e frig..si tu..tu imi canti imbratisarile in do major..

a 8-a culoare a curcubeului

Si poate nu mi-ar pasa de transparenta ta, de nefiinta ta daca nu mi-ar fi atat de dor de parfumul tau pe care nu l-am mirosit niciodata..Mi-e dor si de zapada buzelor tale si de roua din gene, si de felul tau de a zambi in somn..Fara evocari si remuscari..Hai sa ne intalnim din nou pentru prima data..Ochii nostrii ar face dragoste din nou, ar face schimb de lacrimi, de lumini si caprui? Ne-am legana mainile in acelasi vant? Ne-am iubi in schimbul unor monede de stele pe care le cersim adesea in gari sau le cautam pe strazi pustii? Am fi a 8-a culoare a curcubeului, unul pentru celalalt?

Azi? Un fel de toamna cu masca de primavara. Azi soarele a reusit sa respire, dupa cateva zile in care a fost sufocat de nori si ploi. Respira frunze ruginii si gâze plapande care au inviat pentru o zi. Aproape am uitat ca acum cateva zile mirosea a iarna, a foc, a lemn...Tu esti primavara acum. Esti doar o masca pentru ca niciodata nu ai spus adevarul, mereu te-ai ascuns. Umezeala asfaltului imi umple ochii si strig toamna si norii si te caut...si...si esti prea plecat, prea in coji de nuci, prea departe de parul meu valvoi care iti cerseste mangaierea.
Poate nu te caut unde trebuie...Pasesc in primavara de pe-acum ca sa nu-mi fie iar frig fara tine iarna asta.

Azi? Cine sunt azi? Salcia batuta de vant de pe malul lacului pe care candva pluteam alintati de soare. Daca as sta aici, asteptandu-te, m-ar goni mugurii de brad, castanele si vantul..si poate nu le-as asculta..M-ar goni oamenii de zapada si vâscul  apoi..si umbra ta..umbra ta nu rasare..Nici macar nu pot vorbi la persoana a 2-a singular despre tine, nici pronumele posesiv nu-l mai pot folosi. Imi musca buzele ori de cate ori vreau sa te strig. Acum ai ramas un pronume la persoana a 3-a singular si vorbesc despre tine ca despre o frunza pierduta intre toamna si iarna. Iti vine sa crezi ca inca n-am uitat sa astept?

despre mine

sunt un om obisnuit..ma incrunt cand e prea mult soare si zambesc cand amintirile frumoase ma lovesc ca niste gloante..plang atunci cand si norii o fac si astept fiecare rasarit cu inima la gura..iubesc clipele in care lenevesc pierduta printre atatea ganduri si urasc sa fiu fara tine..ma dor frunzele ruginii ale toamnei si mor o data cu ultimul fulg de nea..ma inec in cantece si beau lacrimi..rad pana invie fluturii si alerg in miez de noapte pe carari de soare..urasc diminetile geroase in care trebuie sa ma trezesc inaintea tuturor si ma bucur nespus de o ciocolata..iubesc florile si ursuletii de pluş,dar mai ales iubesc mana care mi-i daruieste..inca visez ca o sa traiesc candva pe malul marii sau intr-o casuta de lemn intre munti..respir glasurile pasarilor vara si ador fetele zambitoare de copii..tot ce mi-a mai ramas pe lista de "ce am de facut" este sa reusesc sa imi pastrez toate amintirile vii..

.

Tot ce e in jur se incetoseaza si imaginile mi se preling pe obraji...scurgerile astea de culori se amesteca si imi pateaza visele,tineretea. Uneori,seara,cannd inchid ochii,imi doresc sa nu-i mai pot deschide. Poate doar asa i-as face pe unii sa aiba mai putine griji,mai putine marionete pe care sa le faca sa planga. M-as bucura nespus daca as putea vedea dinafara cum ii inconjoara suferinta aia ca cea a copilului caruia ii iei jucaria,suferinta aia care ii gatuie. Abia atunci cred ca mi-as trai secunda de fericire. Din cauza cui am uitat eu sa zambesc cu adevarat? Zambetul sau,mai bine zis, fericirea, ca sa nu ii uiti gustul trebuie exersata ca o lectie de pian...dar mi-am pierdut exercitiul de cand imi umbresti sperantele,copilaria. Acum,in loc de inima, bate furia...si bataile ei sunt mai rapide decat ticaitul ceasului. Creste in mine mai repede decat zboara timpul si simt ca ma sting daca nu urlu cu miile de guri care ies din mine,ma mutileaza si ii fac loc furiei sa iasa. La sfarsitul urletului mut ajung doar un mormant viu...un mormant pe care unii ar dansa ca mi-au furat clipele de fericire ce urmau sa vina...

.sap cu mainile goale in pamantul rosiatic al obrazului tau stang ca un caine care isi dezgroapa oasele..gasesc urmele buzelor mele plantate acolo..le resuscitez si le las sa se tarasca pana la buzele tale pentru sarutul cel de pe urma.

.iar ai venit. ai venit doar ca sa te plimbi din nou de la obrazul meu stang pana la umar,in josul strazii cu felinare oarbe. imi numeri sorii din privire si astepti sa ti se faca spanzuratoare orizontul,sa poti ajunge la luna si sa musti din craterele ei ca dintr-o gutuie pietroasa. te privesc zambind. zambetul e imprumutat de la prima frunza de stejar pe care toamna a secerat-o azi, zambetul ei de "am fost odata"...acum cauti deşertul din palmele mele in care iti spalai mereu pacatele,ai vrea sa il pipai cu varfurile degetelor dar nisipul ala e ud acum...ud de roua dorului de tine...degetele tale se afunda ca intr-un nisip miscator si palmele mele te inghit,te cuprind si te sfarama...stii ce? poti sa iei luna sa o mananci pana la cotor,dar te rog...nu mai veni.

when the sun sets, seas are bleeding in the sky

acum gustul buzelor tale a ramas pe orizont,pe marginea cestii de cafea ce iti despartea mereu buzele de ale mele...cand tu esti plecat,urmele alea de buze amarui imi spun "te iubesc"

m-ai uitat pe noptiera ca pe un cotor de mar din care te-ai saturat sa musti...spanzuri marul de coada  aia lemnoasa si il privesti in nestire cu perechea ta de ochi goi...si marul te iubeste chiar daca l-ai dezbracat de carne si i-ai sfasiat iluziile...l-ai lasat sa zaca apoi in propria lui zeama si ti-ai strigat victoria...victoria de a ma fi pus la pamant...dar uite-ma cum imi adun semintele si coaja si carnea parfumata si ma refac...ma peticesc cu ceara lumanarilor ce ardeau aseara pentru tine si ea...spune-mi, nu ti-e frica? nu ti-e teama ca intr-o zi marul si restul lumii se vor intoarce impotriva ta pentru ca ai aruncat la gunoi pacea? pentru ca ai hranit cainii maidanezi cu iubirea noastra?

Mi-am intins secundele lenese peste gatul chitarii plin de alunite. Imi rezem eul de corzile ei ca si cum m-as rezema de tocul usii dintre ieri si azi...Sunt un nasture de la o camasa nepurtata de cativa ani...Macar de-ai fi tu naftalina...Stele cad impuscate de doruri...As pleca maine,dar am pierdut demult trenul meu spre nicaieri...Dar mai stau,cum ma rogi tu mereu...Lumea mea se strange ca un boboc de trandafir in el insasi si devine un punct...Punctul de plecare spre un nou inceput...Plecare pe care n-o sa o impiedici pentru ca tu vei fi plecarea.

ma simt atat de nevie...si pana si aerul ma doare cand imi loveste pielea,gandul...miroase iar a tine...de unde naiba iti simt parfumul daca ne despart 381 de kilometrii?...defapt parfumul tau sunt eu prefacuta in toamna...nuci  coapte si muguri de brad...pasii tai cresc pe sira spinarii mele...ne despart cateva coaste...intotdeauna exista o piatra de care iubirea noastra se impiedica iar si iar...de parca e oarba...intr-o zi o sa cada in prapastia langa care se afla de ceva vreme...sper doar sa aiba timp sa isi scrie testamentul pe frunze arse de stejar si sa ne lase pe noi sa ne reincarnam in alti "adam" si "eva"...ea e prea puternica sa nu invie...isi intinde aripile peste noi si ne bea zborul de indragostiti pana la ultima picatura de fericire...da,si acum doare...s-a dus...dar stii prea bine ca adevarata fericire e cea de-o clipa

the sun goes down and I miss you with every star that appears on the sky...

Invata-ma sa merg pe cioburi de stele cand toti uita sa le stranga; le place doar sa isi puna dorinte la caderea lor...
Invata-ma sa ma trasform in toamna si sa ma metamorfozez in frunza uscata pe care calci...
Invata-ma sa ma adaptez coltului tau de inima care ma asteapta mereu cu o canapea plina de vise si o ceasca de cafea calda...
Invata-ma sa imi pot picta singura un zambet pentru zilele in care ne va desparti un metru de nisip si scoici sfaramate de amintiri...
Invata-ma sa imi transform tristetea din ciuma,in cantece pe care sa le pierd in asfaltul pietruit cu stropi de ploaie...
Invata-ma sa strivesc fiecare fix al zilei intre cadranul ceasului si pleoapa ta adormita...
Invata-ma sa ma evapor si candva, cand n-o sa ma mai ai, sa ploua cu stropi de mine pe umerii tai sarutati de o "alta"...
Invata-ma sa fiu "tu" cand tu nu vei mai fi demult prin preajma...
Invata-ma sa-ti prevad tristetea si sa o impiedic...
Dar mai ales invata-ma sa astept...sa astept venirea trenului potrivit, indiferent daca are intarziere si sperantele mi-au inghetat...

Efectul toamnei

Eu si cel mai larg hanorac al meu..ca sa pot cruprinde toata linistea noptii si ultimii pasi rosii ai apusului. Poate crezi ca sunt nervoasa sau suparata..ei bine,chiar sunt..Daca nu plang acum si ma uit in gol,asta e pentru ca astept sa orbesc..sa nu iti mai pot vedea chipul in fiecare colt al mintii mele,sa nu mai vad o alta luna plina si miile de stele care asteapta venirea ta,caderea ta de pe alta planeta..
Si asteptarea ma sfasie in fiecare zi ca sa isi umple gura cu lumina stelelor ce cad in mine,ca sa isi incinereze saliva,sa-si vada buzele arzand de dorul tau..Nu,nu ma deranjeaza..Pana la urma nimeni nu-mi mai poate da lumina..Doar tu..Dar asta ar fi ca si cum iadul ar ingheta pentru noi..

...cand esti prea entuziasmat intotdeauna exista ceva sau cineva care iti impiedica visul...e un fel de lege a naturii,omenirii sau ce naiba o fi...si da,plangi...iti cauti cu disperare servetelele de care iti poti agata lacrimile si te enervezi pe tine insuti,pe propriile decizii,pe naivitatea ta,pe sfaturile pe care nu le-ai ascultat,pe lectiile pe care nu le-ai invatat desi ai trecut de mai multe ori prin aceleasi situatii...si tot gresesti...cred ca asta e o alta lege a firii care te duce spre nebunie...dar nu e o rusine sa fi nebun...

I remember

da,o sa imi amintesc de tine in fiecare gara,tren si vagon...pe fiecare coridor si la fiecare privire aruncata lunii pline prin fereastra aia murdara de cfr...m-ai facut sa urasc si sa iubesc in acelasi timp trenul nevinovat care ne ducea spre acel "acolo" al nostru...cel mai des o sa imi amintesc zambetul tau copilaresc si ochii...rupti din noapte...o sa imi amintesc pana si de pozele nefacute...si de intalnirile neintamplate inca...o sa imi amintesc mangaierea mainilor noastre de hartie calda,arsa aproape...de zambetul meu pe care ti-era greu sa il desenezi,de buzele mele pe care nu le puteai contura cu creionul,ci doar le cantai ode sarutandu-le cu ultimii tai pasi...o sa imi amintesc si de "adio"-ul nespus si pe care nu vreau sa il rostim niciodata...o sa imi amintesc de tine ca "baiatul din tren care a furat primul minut al zilei cu ochii lui negrii"...o sa imi amintesc de tine cand o sa te vad intr-o "maine",amintire fara chip...

...si acum,cand ma intreb ce mi-as fi dorit sa se intample...e sa fi ramas inca vreo cativa ani in pantecele mamei...acolo era cel mai bine...departe de orice poate rani...nimeni nu-ti poate impiedica suferinta si lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta...multi te indeamna sa traiesti clipa...aiurea!...viata e o clipa adica nu se stie cat timp si poti sa crezi ca acea clipa dureaza mult sau putin,dar niciodata nu e de-ajuns...daca toata lumea e cu susul in jos de ce sa nu intorci si ceasul cu susul in jos ca sa nu ne mai faca inimile sa ticaie a netimp...timpul a nascut fericirea...dar fericirea asta e malformata,poate s-a nascut prematur pentru ca e putina...nu exista un moment in care toate cele 6 miliarde de oameni sunt fericiti in acelasi timp...si daca nu ne ajunge fericirea ce putem face? nu o putem clona,cumpara sau cersi...o ai sau nu,o poti gasi sau nu,ti se poate oferi sau nu...dupa acel "traieste clipa" suferi mereu,apoi crezi iar si traiesti iar clipa si iar suferi...si tot asa pana cand clipa aia devine invizibila,nu mai apare si tot de ce iti mai ramane de trait e moartea...mai bine traieste tu si clipa mea...

If you dare,
Come break me down
And then bury me…
And throw on my grave the ashes of the stars…
But you can’t do it,you coward!
You know that the moon is gonna shoot you right between your yellow eyes!
...But you know what? Let's die together!
It'll be such a heavenly way to die!

cuvinte

azi pentru unii nu mai inseamna nimic cuvintele frumoase care zboara pe langa noi din ce in ce mai rar,ce-i drept. si daca acum nu ne mai pasa de "esti frumoasa" ,"te iubesc" si multe altele ca astea,atunci n-o sa ne pese nici daca dispar,daca toti uita sa le spuna,daca devin necuvinte si nu mai pot fi rostite? defapt azi e greu sa mai crezi in cuvintele astea cand toti mint si atunci cand respira. de-aia nu ne mai pasa. acum credem ca si adevarurile sunt minciuni. la urma urmei,de ce sa nu recunoastem ca uneori nu putem face diferenta intre adevar si minciuna? stim cat de diferite sunt...si totusi cel mai des le confundam...si nu exista "minte-ma frumos"...expresia asta e o prostie. in fond,orice minciuna doare. minciuna nu poate fi frumoasa,chiar daca mincinosul te minte prin niste cuvinte care ti se par frumoase,te fac sa te simti fericit,dar nu stii ca sunt ireale,ca defapt nu a vorbit serios. hai sa mintim ca mintim si sa spunem adevarul!

Cand vii tu si imi calci in picioare visele,realizez ca devin mai buna,ca pot. Da,pot...desi am zis de multe ori ca nu mai pot. Pot chiar sa cant acum si cu vocea,in timp ce cant la chitara. Cand aveam visele intregi,pastrate bine in sertare,nu puteam. Acum pot canta si la chitara,si cu vocea...lacrimilor in acelasi timp. Nu-i asa ca e minunat? Tot raul e spre bine,mai ales acum cand nu mai ai ce sa imi iei...

ce-i azi? ce-i maine? o zi ca restul, in care ma voi naste doar pentru a muri...o zi in care imi rod unghiile in asteptarea unui telefon pe care nu il voi primi niciodata sau poate voi lenevi linistita printre perne si lumini difuze de august...cerneala pe degete,versuri in par,lacrimi pe buze...fulgerele si tunetele lumii de dincolo...gustul amarui al nucilor cazute pe marginea drumului spre tine...drum fara dus-intors, pe strada cu un singur sens...ochii albatrii,caprui si verzi ingropati in norul in spatele caruia apune soarele azi...piersica muscata din mana cersetorului de vise...mainile intinse ale lunii care incearca sa-mi impleteasca parul...cearceaful alb cu care nu ma invelesc niciodata...scrumul talpilor tale alergande care au strabatut kilometrii din mine...ani lumina intre noi si 2 cuvinte nespuse...un cer plin de stele intre umerii nostrii goi si un felinar care se plimba de la atriul meu drept la al tau, pe cordonul ombilical ce ne leaga inimile...un "tu" si un "eu" care nu ne vrem,nu existam,nu ne stim,ne uram si ne-am mai iubi un an lumina

Lunii,cu drag

 unde naiba e luna de 3 zile-ncoace? unde esti,nemarginito?...tie cine ti-a mai furat aripile?...cine a stins becul lui Dumnezeu si l-a lasat asa,pe intuneric,abia bajbaind sa ne mai dirijeze pe noi,muritorii fara destin...? cine ar fi crezut ca luna e muta...sau cine ar fi crezut ca ar exista cineva care sa ii vorbeasca lunii?...poate tu...eu una nu gandesc,n-am cum...sunt doar o umbrela,dar una care suporta multe ploi de stele...o umbrela cu un trecut ud de lumina laptoasa a lunii ce-mi peticea calea cu ode...despre voi si Dumnezeu...da,sunt umbrela ta din cuier sub care te-ai plimbat de atatea ori cu ea...sau poate sunt chiar "ea"...acum ar trebui sa devii si tu o umbrela ca sa nu  te mai gandesti atat...oricum nu vei stii niciodata.

10

10 minute pana maine si zeci de "maine" fara tine,fara nori...de 10 ori aceeasi dimineata cu miros de cafea amestecat cu parfumul tau...10 acorduri de chitara pe care degetele tale nu le vor citi nicicand in degetele mele ce-ti plang pasul,ceasul...care ramanea mereu in urma cu 10 minute doar ca sa intarzii la intalnirea picaturilor rare de ploaie ce ne spalau umbrele imbratisate...10 vise fara tine si un cosmar...zeci de ceasuri in care inima o sa se opreasca confundand pasii unui strain cu ai tai...00:00 si un "tu"...un "tu" care nu ma stie inca,nu m-a gasit inca si poate n-o sa ma gaseasca niciodata pentru ca...eu nu exist.

...Si in vene clocotea pulsul chitarilor noastre sarutandu-se,ancorate in iubire si in apusul clipei celei de pe urma...

...mare,bere,lotiune de plaja...lipseste ceva...zborul de pescarus al verii care tot respira fluturi...zborul de plecare al valurilor...fluxul si refluxul sangelui nostru de scoici abia culese...

As vrea sa fiu acum in aceeasi camera cu restul lumiii...o camera cu pereti de vid si tavan instelat,o camera intunecata,fara curent electric si apa,o camera in care e doar o lumina slaba data de lumanarea lunii...o camera cu podea de iarba proaspata si maci...o camera fara ferestre prin care sa intre sau sa iasa rasaritul si apusul...Astea le gasesc doar in ochii tai. O camera fara pat sau sifonier. Daca mi-e somn ,iarba si umarul tau sunt tot ce am nevoie. Nu am nevoie de sifonier pentru ca nu am nevoie de haine. Imi port cuvintele nud,le las sa se perinde prin fata ta ca sa le poti desena o gura in care-ai sa le ingropi...Vreau doar o camera in care sa pot sta eu si restul lumii...restul lumii adica tu imbracat in cuvintele mele goale.

the real "me"

imi place la nebunie sa fiu unul din acele obiecte pierdute pe care il cauti cu disperare,iar cand il gasesti iti dai seama ca nu mai ai nevoie de el...bine,partea asta nu-mi place...imi place doar procesul de cautare...si te astepti sa ma gasesti acolo,pe raft,unde iti amintesti ca m-ai lasat...dar nu sunt chiar asa...sunt un obiect cu picioare si inima care a invatat sa nu te mai astepte in zadar...acum doar imi exersez zambetul de "adio" si cel de "m-am indragostit" pentru ca o sa se intample curand. nu pot si nu vreau "sa sufar" dupa tine. as minti.

.distanta nu se mai masoara in metrii,ci secunde...pacat ca intre noi sunt ani-lumina.

Plecare 2

Imi potolesc foamea de tine cu zatul unei cafele...Fiecare inghititura din apa asta vie te duce tot mai departe de mine...acolo unde oricum esti...Mi-e somn de pielea ta cu care ma inveleam si mi-e sete de buzele tale ce imi imbracau umerii in fiecare dimineata...Mi-e dor de dara de parfum pe care ai lasat-o pe noptiera, pe care o sorb in fiecare seara cand sting veioza fara tine...Mai beau o gura de cafea si parca e mai dulce acum, cand nu-ti mai vad incaltarile la usa. Cred ca ma prefac iar...dar cel putin asta e o noua zi  in care 1000 de oameni imi pot smulge 1000 de zambete. Ramai plecat!  De azi nu mai spun "te iubesc" decat oglinzii.

Iadul ploii

Alta zi din sirul ala de margele ude...Ploua iar si tu nu esti aici sa imi fi umbrela...Cerul e furios pe mine ca i-am rupt o bucata din marea verde in care se scalda norii...am rupt ochii tai din cer...tot ce i-a mai ramas a fost sa planga. O sa il las sa isi verse toate picaturile insangerate de dor peste chipul meu. Ma intind pe asfalt si strig : Ploua-ma! Ploua peste mine pana in ultima clipa din viata asta atat de plina de "el".

El

Ploua. Se aud batai in usa. E El. Ii spun sa intre,il asteptam de ieri...nu stiu care din zilele trecute. Imi zambeste in coltul gurii...da,al gurii mele. El poate zambi cu buzele mele,iar eu cu ale lui. Ma rastigneste ca un al doilea Iisus in iarba proaspata a ochilor lui; il las sa pluteasca in agonie in marea de cafea a ochilor mei. Ne privim asa de cand s-a inventat ceasul...si poate ne vom mai privi asa pana se va inventa un dispozitiv de masurat fericirea din vene sau vieti. Aseaza-te...stai confortabil? E bine atunci...pentru ca dupa ceasul meu mai avem o viata si ceva ca sa ne iubim din priviri.

Plecare

Si plec. Fara bani in buzunar,fara chei,ruj si zambete increzute. Fara amintiri cu tine si valuri mute. Azi e azi si am plecat. Tu esti ieri acum,uitat in nisipul uscat. Stiu ca ai schimbat yala,chiar daca n-am nici o cheie,doar cea care obisnuia sa fie a inimii mele. Ai schimbat si cearceafurile si locul tau din fotoliu. O sa pleci si tu acum din orgoliu. Ti-e frica de cei patru pereti fara mine-ntre ei. Ti-e frica de ceas fara minutul intai al orei.

.sfarsit de iunie,inceput de noi.

Nu stiam ca marea si iarba se pot tine de mana...dar se pare ca in ochii tai totul e posibil. Cerul tau e verde de atata reciclat secunde si...nu ma mai privi asa, ca si cum cerul tau ar vrea sa ma inghita...

Un singur moment de neatentie si sarutul deja inflorea intre buzele noastre ca niste petale de maci. Inainte sa ne dam seama sarutul a fost stins de un nor si de respiratia noastra. Apoi a urmat zambetul ala nedumerit care nu se hotara intre "hey!ce faci?" si o continuare la nesfarsit a sarutului pentru terminarea campului cu maci...Apoi pielea de gaina,fluturii din stomac si scuzele. Scuzele pentru viata lor si asa prea scurta.
Singurul lucru care lipsea era luna...probabil prea lenesa sa se lupte cu soarele si norii de-odata...Dar ce-mi mai trebuia luna cand aveam marea si iarba sub talpi? Da,mergeam pe suprafata globului tau ocular. Mi-ai plantat maci pe buze azi si o mare la picioare.

.watch behind you! there's the moon with a gun!.

.norii saruta genunchii maslinii ai lunii.

Maratonul de alergat in palmi pe ploaie

Decupeaza-mi pasii de pe covor si lipeste-i pe toata fiinta ta ca si cum as fi alergat de-a lungul si de-a latul trupului tau de cand m-am nascut pana ieri,cand umbrele pasilor mei au obosit si au ramas undeva in urma,agatate in cuierul clipei in care te-am cunoscut. Pasii astia nu lasa urme noroioase,doar urme de talpi care-ti respira pielea asta al carui parfum il vreau doar pentru mine. Pasii astia nu te vor rani,te vor mangaia ca si cum as alerga in palmi,ei vor alerga pana la nimicul ce se afla intre azi si maine. E adevarat ca nu te-ai gandit niciodata la acel ceva care desparte 2 zile? Cred ca nu e decat o secunda de vid sau una de soare in miezul noptii. Te-ai intrebat de ce inceputul unei alte zile e in miezul noptii? Pana la urma e zi sau noapte? Stiu. Nu e nici zi,nici noapte,esti tu. Tu te afli la marginea zilei care se incheie si te continui pana la inceputul urmatoarei. Deci pasii mei alerga de azi pe maine.Asa pot trai ,te pot popula. Muscand ultima secunda din "azi" si pe prima din "maine"...Dar uite cate picaturi de ploaie se nasc in timpul ala,vidul ala...atat de multe incat ar putea spala urmele pasilor mei. Nu mai sta in ploaie! O sa raceasca pasii mei si o sa stranute un alt "tu"  pe care sa alerge iar si iar...

Fara remuscari

N-o sa ajung in rai? Cui ii pasa? Daca si acolo e la fel de plictisitor ca aici si daca si in lumea aia se casca, mai bine m-ai transforma in Pheonix. Asta inseamna viata vesnica si renasteri repetate din cenusa...Si asta incepe sa ma plictiseasca. Mai bine mor si-mi las sufletul sa cada cu fluturare in abisul trupurilor noastre mutilate de dor. Acum o sa plec si n-o sa-ti zic "nu ma uita" pentru ca o sa-ti cosi alte amintiri cu firele vietilor altor persoane.

Cersetorul din mine

De ce s-ar intreba un cersetor cat e ceasul? La ce e bun,avand in vedere ca singura lui "slujba" e cersitul? Vrea sa mai stie cate clipe mai are de cersit,cate vieti,cate monede? In fiecare dimineata el e acolo si zambeste ca ieri,cu ochii plini de lacrimi si cu mana intinsa ca si cum asteapta ploaia sau vrea sa prinda viitorul de picioare...Tu nu esti niciodata acolo unde te-am lasat in inima mea. In fiecare dimineata te gasesc in alt colt,pe alta artera, cu barba abia crescuta,cersind zambete,dar primind doar lacrimi. Se spune ca atunci cand dam cateva monede unui cersetor, ne cumparam la un pret foarte mic convingerea ca mila e buna pentru altii,nu pentru noi insine. Sincer, de ceva vreme am uitat sa imi fie mila de mine. Acum ma intreb doar daca cersetorii, cand se trezesc dimineata se gandesc daca ea are alt gust. A noastra, celor care am incetat sa cersim, sigur are gust de cafea sau pasta de dinti. Dar a lor? Are gust de monede? A ta are gust de sange proaspat? Are gust de urmele de pasi de ieri sau de kilometrii obositi pe care i-ai parcus pe suprafata inimii mele,cu plopi si maci? Defapt cine esti tu? Eu cu cine vorbesc? Cu cersetorul din mine?

.impatureste cerul ca pe o bucata de panza pentru a putea stoarce o picatura de apa pentru pamantul insetat.

.noi doi suntem singurele felinare cu satelit. Nu avem becuri, dar ne luam lumina din lumanarea lunii.

.sangereaza pamantul cu maci in timp ce norii fac dragoste si nasc picaturi de ploaie repetate.

.cand voi muri iti voi lasa mostenire cotul gurii mele pentru sarutul cel de pe urma.

Tic-tac, arzi in iad

Despre timp se pot spune multe...Au mai scris si altii cu coltul inimii inmuiat in ura...Ma intreb daca timpul are timp...Daca el mai are timp in fuga lui continua sa se odihneasca si ma mai intreb de ce ne complica noua existentele si asa prea pline...

Stii? E ca atunci cand te intalnesti cu un prieten bun,cu iubitul sau mai stiu eu cine si intrebi cand va mai vedeti si spune fraza aia banala si extrem de populara "cand am timp". De ce ai vrea ma SA AI TIMP? De ce vrei sa il ai in posesie? Da-i drumul! Vrei sa iti dirijeze el viata? Sa joci dupa cum iti canta el cu tic-tac-urile alea repetate?

Auzi? Hai sa ii zicem timpului sa isi ia o vacanta...sa ii facem o oferta,la munte,la mare...in IAD!!!

Procese

Trec maturatorii sa curete strazile de atatea ganduri abandonate. Nu le infiaza,doar le matura, ridicandu-le in aer precum praful care pluteste pret de cateva clipe si se aseaza pe hainele cuiva ori pe frunze. Asa si gandurile...plutesc pana ajung in sinapsele altor oameni. Oamenii isi imprumuta gandurile unul altuia fara sa banuiasca. Atunci cand gandurile ajung pe frunze, ele circula in seva ce le strabate, gandurile le prelungesc viata. Astfel copacul se umanizeaza si are si el ganduri sau macar stie ce gandim noi despre natura. Unele ganduri care nu se "lipesc" nici de oameni si nici de frunze sunt folosite pentru asfaltarea strazilor cu un singur sens. Smoala fierbinte e liantul dintre ele si Pamant. Gandurile si asfaltul se completeaza, devin androginul,dar nu se iubesc, exista doar pentru ca asa vrea lumea, asa vor masinile sau anii.

Nu ma asteptam sa te-astept

Da, te vad. Ai pasit cu pasi marunti, dar grabiti pe prima alee din parc. Abia atunci firele de iarba s-au trezit din somnul lor de roua, casca si se intind la soare ca niste caini lenesi. Salcamul nostru si-a deschis pentru prima data floarea azi si imprastie astenie de primavara in frunzele cerului.

Sunt pe banca noastra, pe lemnul careia ne-am scrijelit povestea, zambetele si lacrimile.

Deodata pasii tai incetinesc. M-ai vazut? Nu, desigur ca nu. Doar ai obosit si-ti odihnesti calcaiele si ritmul inimii pe-o creanga de stejar.

N-am sa-ti fac un semn cu mana. Vreau sa vad daca imi simti prezenta. Te opresti. Imparti zambete cu acei copii zglobii care-ti amintesc de tine la varsta lor.

Ma vezi. Nu te asteptai sa fiu aici sau cel putin asta imi spune expresia fetei tale mirate.

Zambetul tau se transforma intr-o stare constanta de fericire si alergi. Ma amuzi. Semeni cu unul din copii pe langa care ai trecut.

Abia acum am vazut ca ascunzi ceva in mana dreapta la spate.

Te asezi langa mine pe banca si imi cauti privirea ca sa-mi poti seta zambetul, sa-l poti face sa rasara si azi.

Ma strangi in brate si-mi arati ca in mana dreapta ai un trandafir. Nu miroase, dar imi spune intr-una "Ma numesc Rosu".

Te intreb de unde stiai ca o sa ne intalnim. Imi fredonezi melodia aia al carui nume nu mi-l amintesc, dar e cu "ne vedem joi". Rad. De 132 de zile e joi si tot de-atatea zile e soare, desi in clipa asta a inceput ploaia. Tu imi spui ca nu ploua. A uitat soarele dusul deschis dinainte sa rasara.

Parcul se goleste. Ramanem brusc singuri. Sa deschid umbrela? Nu,nu. Imi iei umbrela din mana cu un gest rapid si ma saruti. Imi spui : "Vorbeste-mi. Spune-mi despre stele si mar, despre cum m-ai visat ultima data si aminteste-mi de fiecare "am uitat" al meu. Da-mi mainile sa-mi ingrop privirea in ele...si vorbeste-mi. Despre fluturi si ruj, despre cate ploi au spalat umbrela asta... Dar sufletul tau are umbrela?"

Iti spun : "Tu esti umbrela mea. Si acum lasa-ma sa-ti vorbesc"

Imi scrii un "te iubesc" in palma si sorbi silabele de pe buze.

Si-n parc puful de papadii leviteaza intre tamplele noastre, intre "a fi" si " a nu fi"...

Un fel de despartire

Cand e noapte si toate luminile se sting, pot auzi sforaitul casei. Pot vedea genele ei culcandu-se unele peste altele in somnul primaverii.

Maine o sa fac ciorba de legume asa ca trebuie sa ma trezesc devreme ca sa adun legume proaspete din roua rece a talpilor tale vesnic desculte.

In vis o sa te chem si tu o sa-mi spui : "Iar?" si o sa razi...o sa razi de iubirea pe care ti-o port si de faptul ca o sa-ti fie lene sa iti tarasti pasii pana la usa inimii mele, cum esti nevoit s-o faci in fiecare seara. O sa razi de neputinta de a-ti aminti ultimul meu cuvant. Si atunci, incercand sa te bazezi pe intuitia ta masculina, o sa crezi ca a fost "adio", cand defapt a fost "iubesc". "Te"-ul era doar o prelungire a tacerii tale. Atunci, abia atunci, o sa-ti spun adio. Si o sa ma suni sa-mi spui cum e fara mine, o sa-mi spui ca acea casa care obisnuia sa fie a noastra are acum insomnie si ca ciorba n-are sare...

Sigur o sa imi pese, dar sunt si mai sigura ca O SA UIT sa-mi amintesc...

Hei, nu te teme. A fost doar un vis urat in care, de data asta, tu m-ai chemat. Dormi la loc, iubitule. Inca ma mai ai,dar nu te culca pe-o ureche.

Noroi

Se aude din nou ticaitul ceasului si cate o raza imi dezmiarda fruntea...Imi uit privirea in paginile unei carti in timp ce se da startul la "maratonul de alergat prin tine". Si alerg, si alerg...prin artere, pe pielea calda, pe unghii, pe gene...si incepe ploaia. Sperantele imi stranuta a frunze de stejar. Ma adapostesc sub buza ta de sus si numar picurii de ploaie. 4000...si 6 fulgere iti crapa buza de jos. Cuvintele canibale iti devoreaza pieptul,bratele. Eu inca ma ascund de ploaie si astept cuvintele sa ajunga la mine. Se pare ca maratonul s-a anulat din cauza vremii nefavorabile. Oricum eram singurul concurent...si pana la urma pentru ce sa alerg daca deja te am?...Nu plec. Cuvintele ma ajung din urma,le musc silabele si le rup in fasii mici de foi nescrise si note muzicale. Cand ating pamantul se sparg ca niste baloane de sapun. Doar urma persista cateva secunde, pana o spala ploaia. Ma joc şotronul pe obrazul tau stang cand zambesti. Si daca tot am batut atata drum, culeg si lalele din irisul tau. Plec. A iesit soarele iar si ma trage de mana. Nu esti gelos, deci plec.

.un "noi" cu flori de salcam.

E atat de innorat incat si noaptea se chinuie sa isi faca loc printre norii astia uzi de vise neimplinite...Dar tu stii ca cerul meu nici macar nu e innorat si cu atat mai putin noapte. Ai plantat in niste nori pufosi un soare imens si stralucitor ca cel care se zbate sa-ti iasa din priviri. Stingi lumina cu un "te iubesc" si aprinzi scanteia noptii albe cu mana stanga. Cearceaful plange de greutatea iubirii ce-l apasa,iar noi plutim intre vis si realitate.

Nici macar nu mi-e frig. Imi invelesti umarul gol cu o privire infometata de piele cu miros de iarba.

Ultimul sarut din fiecare seara intotdeauna se multiplica. Buzele noastre chiar nu se pot abtine. Imi spui ca pleci...dar,inconstient, pasii tai se indreapta spre mine,te apropii azi mai mult decat ieri.

A 3-a "azi" dupa alaltaieri sau "De florile marului"

Azi am avut curaj sa ma apropii de marul care a inflorit in lipsa noastra,spre deosebire de ieri cand nici macar nu am putut sa-l descant privindu-l. Cred ca iti amintesti cand stateam in fiecare joi sub coroana lui goala...

Si-au incrucisat zborul doua avioane pe cerul care obisnuia sa fie al nostru cand noi nici macar n-aveam nevoie de el,ne aveam...cum azi ne-am incrucisat privirile reci de trei ori. Florile de mar nu mai au parfumul lor, ci al tau, dar stiu ca maine n-o sa mai fie...Nu plang chiar daca sunt singura. Azi zambetul meu a fost mai larg decat cel de ieri, incep sa ma vindec sau cel putin asa cred. Maine o sa rad si atat. Nu-mi mai da motive sa-ti scriu!

A 2-a "azi" dupa ieri

Nici n-o sa fie nevoie sa ma strecor pe sub usa sa te privesc dormind...sau nedormind. N-o sa vreau sau sunt prea incapatanata sa recunosc. Azi as spune ca mi-e dor de tine daca nu m-as forta sa inghit cuvintele astea. Tie nu-ti pasa,deci o sa zambesc. Azi e prima zi dupa ce am plecat. Speram sa ma impiedici,dar nu...poate nici n-ai realizat. Nici pragul usii nu s-a pus in calea mea. Inca doare desi am zis ca a fost ca si cum as fi dezlipit un leucoplast...credeam ca a durut doar un moment,dar se pare ca momentul s-a prelungit. Nu pot sa plang cu jumatati de masura.

Azi

Azi nu mai vreau nimic. Surprinzator,dar nici macar nu mi-e dor de tine. Acum,cand stelele cern fire prea drepte de iarba tu nu esti. Nici ele nu mai sunt...verzi. Toate culorile primaverii s-au scurs inauntrul meu ca sa umple spatiul in care te aflai tu pentru ca...fatal!...nu mai esti unde te-am lasat. Ori ai plecat singur,neizgonit,ori te-ai plictisit de simplitatea labirintului din mine pe care il parcurgi zilnic cu atata usurinta...pentru ca ma stii. Azi nu mai e ca ieri,asa cum tu nu esti ca mine. Azi nu pot sa-ti zic "te iubesc" pentru ca,spre deosebire de tine,nu arunc cu vorbe la nimereala doar ca sa am cui sa ii spun asta...

Contemplarea

M-am ascuns sub talpa ta...Tu mi-ai spus : "Ce cauti acolo?" Eu nu ti-am raspuns. Poate nici eu nu stiam. Te priveam ca pe ceva maret in care aveam incredere, dar de care nu-mi era teama. Imi umbreai gandurile analfabete si incetosate, si cu toate astea zambeam. Tu erai viu si levitai...Cred ca mi-am amintit ce cautam acolo...Iti iubeam talpa. Deseori o spalam cu lacrimi,lacrimi zambitoare din zilele de ieri,gravide de atata "noi". Noaptea mi-era frica sa dorm in intuneric,acolo, in umbra aia plina de stele,slujitoarele Singuratatii. Stiu ca nu m-ai fi lasat singura, in aerul ala atat de "fara tine"...M-ai transformat in mar doar ca sa ma poti manca, cum imi promiteai mereu. Zeama marului ti-a devenit sange, s-a scurs prin tine pana la inima si a ramas acolo. O parte din mine s-a transformat in gradinarul ce uda plopii si salcamii de pe marginea inimii tale. Asta inseamna intr-adevar "vreau sa-ti intru-n sange".

Imbratisarea

Si tot ce vreau acum e o imbratisare,vreau sa imi mangai parul si sa ma invelesti, sa-ti simt bratele in jurul meu...Oricare "ea" ar fi fericita in bratele tale. Ar duce o viata plina de liniste si caldura...

Si intr-o seara lobul urechii mele se indragosti de buzele tale. In seara urmatoare s-au casatorit, iar in toate "maine"-le ce au urmat,nasteau cate un sarut. In noptile in care adormeam in bratele tale visam luna cocosata ce ne canta balade de primavara si ne agata intre tample, pe o sarma nevazuta, pozele noastre dintr-o sambata oarecare. Tu nu dormi. Ma lasi sa simt bataile pasilor tai in inima mea ostenita de atatea cautari, in speranta ca imi voi recapata pulsul ce mi l-ai furat in ziua 21. Imi saruti talpile degetelor subtiri care si-au impregnat pe pielea ta urmele apasate ale calcaielor,sangerand a verde. Yala de la usa inimii mele lipseste...sau poate tu ai demontat-o desuruband zambete. Ai facut asta doar pentru ca nimeni sa nu poata intra.

Si uite asa lobul urechii si buzele tale au avut sansa sa nasca o droaie de copii-saruturi in cele 4000 de nopti ploioase ce au urmat...

Sarutul

Parca iarba era mai verde atunci,dupa ce sfarsea sarutul nostru si deschidea ochii murind...Sarutul se bucura de impiedicarea buzelor noastre,in drumul lor,unele spre altele,apoi se dezlipeau usor doar pentru a se lipi la loc,in mierea dragostei cu zumzet de gaze mici si puf de papadie.

Dupa ce sarutul gusta din amandoi, ne sfasia visarea si o muta pe marginea de sud a orei.

3 clipe de liniste. Una pentru mine,una pentru tine si una pentru amandoi. Suflul cald al vantului, rasuflarile noastre, minuni in flori si o bucata din cearceaful alabastru al cerului, o bucata suficient de mare cat sa ne putem intinde sub sorii zambetelor noastre imbatate in fericire.

Stii ca fericirea noastra nu face nisipul din clepsidra mai putin fluid...Asa ca hai sa o spargem iar! Si ca sa nu o mai lasam sa renasca, sa ii furam cenusa-nisip din care s-ar modela un Pheonix...o sa ne jucam. O sa facem castele din ore,minute,secunde...

Azi nu vreau sa aud "trebuie sa plec"...doar daca vrei sa pleci in vise sau pe strada neasfaltata de pe sira spinarii mele...

Mai stai

Mi s-au tocit talpile buzelor alergand pe pielea ta...Masor raza soarelui cu lumina vocii tale, numar linguritele pe care le mananci din "maine". Te hranesti cu gandurile mele,cu roseata rujului meu care se va naste...Stiu ca iti va fi foame de amintirile cu mine peste o clipa...si astept...astept sa treaca acea clipa ca sa nu iti mai doresti sa pleci. O sa dormi invelit in imbratisarea mea verde din singura viata ce ne strabate pe amandoi...N-o sa plangi,dar nici n-o sa razi. O sa ai doar starea fiecarui indragostit, aceea de visare, de infinit, de "fericiti pana la adanci batraneti". Nici macar n-o sa fi tu. O sa fi atat de ocupat sa-mi cunosti fluxul sangelui, bataile inimii, dansul degetelor albe pe cearceaful primaverii...Imi cauti zambetul nestiind ca tu esti acela, ca in fiecare zi iei forma buzelor mele si te modelezi asemeni unui zambet. Iubesc florile ce cresc in gradina palmii tale stangi si alunita de pe umar...Nu am zile proaste sau zile bune, te am doar pe tine. Tu esti ieri,azi si maine. Iubesc privirea si rasuflarea, cantecul si uitarea...Si mai iubesc ceva...iubesc felul tau de a spune "mai stai"...

Astenie de primavara

Apus de soare...rasarit de muguri de cires ce-si varsa parfumul in palma primaverii...

Imi faci mana sa scape creionul care nu poate sa scrie cuvintele pe care mi le amutesti,le spanzuri. Ce ai azi? Parca nu esti tu.

De cateva zile nu mai pot sa termin nimic din ce incep sa scriu...sa cant...

Uite! Iar mi-ai inghitit cuvintele, care se nasteau intre dinti, cu buzele tale insetate.

Ce clar te vad prin apa asta de mare in care s-a topit ceara lumanarilor ce-au ars ieri!

Unde vrei sa fugi? Nu, nu poti fugii de viata, nici s-o pacalesti nu poti. Primeste-o asa cum e. "Viata" cu "V" mare nu ingrasa, nu are calorii, nu e scumpa, mereu e de pomana, dar cica e scurta...bine, poate e scurta, dar in comparatie cu ce? Ea te urmareste pana la "moartea" cu "m" mic.

Pleci? Unde? La "maine"? La ea?...Atunci ai grija sa nu te lovesti de clanta usii cand iesi.

Soare albastru

Aseara am visat ca eram la mare, dar nu puteam face diferenta intre albastrul ei si cel al cerului. Abia cand am pipait linia orizontului mi-am dat seama ca pestii inoata in albastrul cerului,iar pescarusii zboara pe albastrul marii. Ai putea zice ca e ciudat,dar nu...lumea doar s-a intors cu susul in jos de cand esti tu, pentru ca acolo, pe linia orizontului se injumatateste ochiul tau drept pe care l-am sarutat joi.

Si n-aveai pleoapa, nu clipeai, ca si cum ai vrea sa inghiti toate imaginile, fara sa-ti scape vreun detaliu.

Cu cat te inecai in albastrul cerului, spre apus, cu atat te faceai si mai mare, ingloband in pupila ta tot ce era in jur, salcamul, acoperisul unui bloc, nisipul...

Numai eu ramaneam agatata de iris, doar ma respirai cu capruiul tau auriu, nu ma puteai inghitii.

Si cand semiluna si-a facut aparitia, iar tu incepeai sa dispari, ne-am suit amandoi, acolo sus, pe cornul ei si ne leganam in cantecul stelelor. Ochiul tau imens zambea la mine, ma tinea de mana...Apoi a disparut. Am ramas singura pe luna.

O sa astept rasaritul din nou, ca ieri, alaltaieri si toate zilele ce au fost.

Randuri...

Cica dragostea te-ntoarce pe dos...Eu n-am patit nimic,am intoarse pe dos alunitele alea de pe sira spinarii carora le canti serenade atat de des...

Si visele mi s-au intors pe dos si au crescut in mine si in cutia chitarii. Sunt gata sa rupa corzile si sa detoneze o explozie de sunete vii...

Cate stele in seara asta...Oare ,atunci cand se nasc prea multe stele si nu mai au loc pe cer...atunci...atunci incepe sa ploua cu stele?

Si cand ninge...fulgii aia sunt defapt stele?...Nu ma lua in seama...nu toate intrebarile mele au raspuns...

Aaa...si mai stiu...sunt intoarse pe dos si moleculele jeleurilor cu piper pe care le-am mancat azi...

Sunt intoarse pe dos si povestile pe care mi le-ai spus pentru ca nu am fost atenta o clipa la ceea ce ziceai...doar te sorbeam din priviri, observam fiecare miscare a buzelor si a dintilor, fiecare incruntare de-a ta...si gatul...alb de lumina fluorescenta a soarelui...

Si mai sunt niste lucruri intoarse pe dos...sau intoarse in ele insele...niste jumatati de cuvinte care au devenit intreguri de cand suntem noi...

2000 de nopti ploioase

Joi. Ora 6. Stropi de apa din duş. Ploaie. O mana nevazuta strange ultimele scame de apus. Ploaia asta ce face atmosfera si mai sufocanta...ma face sa-mi imaginez ca Cineva, acolo sus, a uitat duşul deschis...ca si mine.

Apa in duş, apa de ploaie, marea din fata ferestrei, apa in mine...Singura fiinta care nu picura esti tu. Probabil o sa te adaptezi si tu acestei lumi curgatoare. Azi sadesti franturi de bineţe intre coastele mele, intre atrii. Vii grabit spre mine ca si cum sunt gata sa dispar si ti-e frica sa nu ma pierzi. Ma strangi puternic incolacindu-ti bratele pe mijlocul meu, brate ca doua rauri ce se intalnesc, isi amesteca sangele intre ele, rauri ce spala atatea pietre colţuroase. Nu-mi da drumul! Imi place cand iti cuibaresti capul pe umarul meu si-mi mirosi gatul. Aah...eram sigura ca o sa musti. Ti-era sete de apa din jugulara mea. N-am sa mor. Am destul timp pentru asta. Degetele tale curgatoare se varsa in venele mele.

Hei, uite, s-a oprit ploaia...Ne apropiem de fereastra. Numaram stropii de apa, ii descantam. Scriem "te iubesc"-uri copilaresti din cerneala lor. Imi invelesti umarul drept cu buzele tale. Caldura lor curge in mine.

Tot ce e al tau, rauri, caldura...chiar si tu insuţi...te verşi in mine. Te reincarnezi in molecula mea de apa. TU esti EU. Fiecare dintre noi e un atom de hidrogen, iar oxigenul...oxigenul e bonus. Bonusul iubirii noastre. Imi place viata asta. E un film cu doar doi actori : noi doi.

Nimicuri...

Mi se agata genele in parul tau. Ochii iti respira parul,lumina lui.

Beau marea de pe buzele tale, mare cu pesti vii si stele de mare. Mi-a ramas o stea de mare in molarul drept.

Pune o catusa de mana stanga a zorilor si una de mana mea si plimba-ma in noapte. Pe alee de vise,pietruita cu stele ne purtam dezamagirile , le lasam sa curga de pe umerii nostrii, sa se scurga in teava caloriferului ce ne va incalzi iarna viitoare.

Pe aleea asta ne-am jucat de-a "v-ati ascunselea" cu luna. La rascrucea nisipurilor inca ni se intalnesc urmele de pasi.

Imi strapungi coastele cu o sageata. Curge zeama de mar.

Acum nu-mi mai trebuie nimic...

Strapunsa de sageti ma predau cu bratele goale celei de-a 25-a ora a zilei...

Cafea in noi

Prima zi de primavara pe planeta asta...Ploua cu parfum de lalele peste pleoapele tale intre-deschise. Ce dimineata! Ma trezeste mirosul de cafea. Deschid doar un ochi. Nu esti prin preajma asa ca imi inec capruiul in fulgii pernelor din nou. Iti aud pasii, iar mirosul de cafea e mai intens. Zambesc. Iti apropii buzele de urechea mea si-mi soptesti un "buna dimineata" cu umbra de iarba verde plina de roua. Deschid ochii. Acelasi "tu" somnoros si zambitor. Niciodata nu am inteles cum de poate sa incapa atata galben in ochii aia. Ramane un mister.

Tu : -Cafeaua?

Eu : -Mai intai tu si apoi cafeaua.

Tu zambesti, lasi cafeaua pe noptiera si ma imbratisezi. Cel mai calduros rasarit e cel din bratele tale. Bem cafeaua imbratisati. Un strop tu,unul eu, cat sa ne sadim sub gene iluziile, uitarea, cat sa ne-ngropam privirea in pielea alba a umerilor goi.

Ne intoarcem in lumea cearceafurilor albe.

Mai tii minte zapada aia de pe sira spinarii mele in care iti incuiai deznadejdile? Azi s-a topit, iar din urmele ei de pasi au rasarit ghiocei. Culege-i!

Azi o sa daruiesti flori soarelui,lunii si stelelor.

Coloreaza-mi cerul in culorile inimii tale neobosite de dragoste, cu fluturi inglobati in lumina.

Nu, nu e nevoie sa spui alea doua cuvinte. Sunt de prisos. Lasa bataile inimii sa vorbeasca pentru tine si mai stai...Am pierdut primavara in somnul cearceafurilor. Ajuta-ma s-o caut...si pana atunci,crezi ca poti sa ii tii tu locul?

Gloanţe

...Si daca impusti marea va curge sange albastru de valuri inspumate. Ranile ei vor fi tipete de balena,iar lacrimile,pene de pescarus.

...Daca impusti plopul,ramane umbra lui. Sangele e rasina visatoare de viata. Rana ii e scorbura neadormita de ciocanitoare. Lacrimi? Puful ala ca de papadie care se naste primavara din roua proaspata a diminetii si din lupta surda cu ultimele crampeie de iarna.

...Daca impusti portocala,ramane fericirea inglobata in coaja ei. Va plange cu stropi dulci de apa vie si cuvinte nerostite. Ranile ei vor fi feliile sfasiate de unghia deznadejdii din intregul ala perfect,solar. Portocala nu are sange. Are apa calda din duş.

...Daca impusti luna,ramane o alta planeta straina si grea, asta pe care sper ca ma aflu. Sange va fi Calea Lactee, cratere vor tine locul ranilor,iar lacrimi vor fi ploi de stele.

...Daca ma impusti pe mine,ramai tu, singur si indoliat. Sange va fi noianul de amintiri ce curge din rai spre iad. Rana? Ce-i aia? Eu nu am avut decat rani provocate de oameni, nu de pistoale. Lacrimi nu vor fi. Poate doar ale tale.

Deci...impusca-ma...cu un te iubesc!

Dragoste in fiecare anotimp

Stii, ma gandeam azi-noapte,

Strivita intre vis si realitate

Cum ti-as putea livra

Iubire,lumina dintr-o stea.

Mai intai ar trebui sa construiesc o fabrica de fericire

Din margele de roua,stropi de bineţe si nemurire.

Apoi ti-as trimite zilnic cate o portie

Din sentimentele mele anesteziate,sub operatie.

Tii marea in palme,iar zambetul ti-e aripa de pescarus

Vreau sa te-nchid cuminte in inima unui ursulet de plus

Ca vantul sa nu bata si ploaia sa nu ude

Ale tale dulci copilarii,vise tremurande.

Chiar daca la radio se-anunta ploi

Curierul nu o sa-nceteze sa-ti livreze bucati din noi.

Indiferent ca ploua,ninge sau se revarsa o mare de soare,

Iubirea explodeaza in fiecare petala de floare.

Titlu : P.S. ... Ghici ce?

Si cand alergi de fericire si-ti vine sa tipi sa te auda luna fara ca macar sa-ti pese de ceilalti,ce? Atunci sunteti doar voi doi care va auziti fericirea ce urla in timpanele timpului. Si restul?...restul e azvarlire.

Pentru ca e la moda dragostea-n dungi de inima albastra,dragoste cu buline din stropi de bineţe...Si da,iubesc clipele in care imi spui "ti-am zis eu" pentru ca stiai ca dupa noaptea grea va rasari soarele,ca dupa o clipa de tristete intotdeauna vine un veac de fericire. Iubesc clipele in care spunem aceleasi lucruri, iubesc clipele in care te vad razand,mancand,desenand,cantand...Iubesc clipele in care ne gandim pe unde am mai putea zbura visand, pe ce varf de munte, in vapaia unui apus ne-am putea ineca imbratisati sau in ce mare s-ar stinge talpile noastre ce au alergat unele prin mintea celuilalt.

Si rujul si urmele de dinti de pe gat sunt tot ale noastre. Si parfumul si vantul din par ce ne rascoleste trairile,mortile,rasuflarea.

Stiu ca imi vei spune ca ne intalnim maine, la aniversarea stelelor gemene si a dansului degetelor tale in parul meu. Eu iti voi spune ca vreau ca azi sa fie "maine"-le despre care vorbeai ieri. Tu o sa imbratisezi soarele diminetii cu pleoapele-amandoua si o sa scrii pe-o raza "in fiecare "azi" e "maine" ".Buna dimineata!

iqwuefgyiwlifwgifgbweifgwufcwioguwiegf

.imi scrasnesc dintii si lacrimi vii imi tremura in barba...de ce e asa greu sa nu fi lasat sa iubesti? poti sa-mi spui tu de ce?...asa ma gandeam si eu,nici tu nu stii...dar macar stii cum e sa dormi pe o perna de lacrimi din cauza unui om care vrea sa se impuna si atat, care nu are argumente si iubeste sa striveasca vise sub calcaiul lui? zi...stii?...pariez ca nu...si doare al dracu de tare sa ti se spuna la orice "nu". cine i-o fi inventat pe oamenii astia? sigur nu Dumnezeu...acum te las...nu mai scriu...pana aici mi-a ajuns lantul de la zgarda...ma intorc in globul meu de sticla.

O carte

Mi-e dor de tine si s-a ars becul...Acum ma bucur in sfarsit pentru ca esti mai aproape in intunericul asta, te vad mai clar...Te recunosc dupa sclipirile alea ale ochilor,sclipiri de om care iubeste, cer de caramel cu stele...Te asezi pe fotoliu si tii in mana un bol cu portocale si frisca, frisca intunericului ce curge pe geana asta de lumina a inimii noastre...una singura...

Eu stau rezemata de tocul usii...al usii dintre vis si realitate. Ma chemi. Imi infloreste intre dinti un zambet stramb, un zambet de "si eu te iubesc"...Ma tragi de gulerul camasii, camasa aia a ta de nasturii careia imi agat mereu dezamagirile...Ahh...Iar m-am impiedicat de piciorul patului ca in fiecare seara...Gata,m-am invelit cu umbra barcii...Am uitat sa mentionez ca patul nostru e marea, ca barca e patura aia intre firele careia se tese povestea noastra, care ne inveleste pana deasupra buzelor reci cand suntem unul fara altul...cand putem exista asa...Perna ne e dictionarul cu acele cuvinte inventate de noi, care s-au nascut din fluturii gandurilor noastre.

Cuvantul NOI se regaseste in fiecare pagina a dictionarului si in loc de definitie sunt scrise numele noastre...

Doamne...ce usor e sa visez cand esti aici! Tu imi hranesti fiecare vis si nu ti-am multumit niciodata pentru asta...

Nu, nu te duce sa cumperi un alt bec, mai stai pana maine...oricare din "maine"-le viitoare...

Uite...hai ca vine valul...da-mi mana...hai sa inotam unul prin celalalt...

Incruntat si cu ovalul fetei intr-o parte, rezemandu-ti gandul de mana stanga si sorbind cafeaua aia fierbinte...si felul in care-ti musti buzele fripte, zambetul ala care raspunde zambetului meu...si felul in care strivesti intre gene sarutul de ramas-bun, care defapt imi spune "vino cu mine"...si tu...

Iti aranjez cravata aia cu imprimeu de poduri...poduri intre mine si tine,intre luna si soare...Nu stiu cat de arhitect esti tu,dar stiu ca nu o sa lasi nici un zid sa ne desparta si ca nu o sa-mi impietresti inima...Gata cu atata vorba...o sa intarzii...

Tu : -Hai cu mine!

Eu : -Unde? La serviciu? Ai innebunit?

Tu : -Da!

Eu : -Pai...

Tu : -Hai! Azi o sa construim impreuna...o sa cladim lumea noastra din caramizi in forma literelor "te iubesc"-ului aluia ce l-ai desenat pe atriul meu stang...

Eu,zambind, iti spun ca merg cu tine pana acolo unde se termina bucata noastra de Marte. Tu ma iei de mana, eu sunt doar in halat si papuci,dar nu-mi pasa...sunt cu tine. Iesim pe usa, asteptam liftul...rutina...Liftul e gol,mai mult loc pentru dragostea noastra, ca in multe alte zile...Mai bine coboram pe scarile alea pe care ni se impleticeau pasii de indragostiti si care ne cunoasteau noroiul din bocanci, noroi cu praf de stele si cratere de luna. Se deschide usa liftului, tu ma tragi de mana,eu te opresc. Te uiti intrebator la mine...

Eu : -Aici se termina lumea noastra.

Tu imi zambesti si ma saruti in coltul gurii, ma lasi sa-ti aranjez din nou cravata si-mi zici ca deja ti-e dor de mine. Zambesc, ies din lift si-ti privesc ultimele miscari. Nu ma intorc cu liftul, prefer sa-mi impleticesc picioarele indragostite pe scari...si ele fac parte din lumea noastra.

.speechless.

...Parca esti aici...in timp ce scriu randurile astea iti simt repiratia calda in ceafa si pe brate...Iti cunosc oboseala si gandul si focul ala in care arde dorinta buzelor tale de a naste un sarut cu ale mele...Iti cunosc oftatul si geana...Te las sa-ti ingropi ziua in zapada proaspata de pe sira spinarii mele,apoi iti mangai parul si te sarut scurt. Tu,plutind intre "a fii" si "a nu fii", in oboseala uitarii,imi saruti umarul cu frunze scuturate de stejar...stejarul ala ce creste pe linia vietii,in palma ta stanga. Ma lasi sa crestez in scoarta stejarului numele nostru...Da,numele...unul singur,unul de NOI...Apoi ma ajuti sa fac patul,intinzi cearceaful ala patat cu vise si arunci pernele imbibate cu lacrimi de nopti albe in doi. Imi despletesti parul,imi agati "te iubesc"-uri de lobul urechii si-mi mesteci respiratia,privirea...

Ai grija sa-mi alungi somnul lasand o lumanare aprinsa pe noptiera si o pana de porumbel care imi inveleste irisul...Nu dorm...Sunt doar in alta lume,pe Marte-le nostru...Imi numar clipele cu soare pe care mi le-ai desenat pe coate. Sunt prea multe pentru matematica sufletului meu.

Imi stingi rosul de pe buze si imprastii mina de creion pe pleoape...Noapte buna...

Nu ma satur de jocul zilnic cu buclele tale de par si cu al doilea nasture de la bluza asta pe care sunt atat de geloasa...e imbibata cu parfumul tau,cu mirosul tau de primavara...Cu ochii de luna plina in suc de portocale,cu buze zambitoare de o marti,care imi infloresc in coltul gurii ghiocei...

Si maine o sa-mi fie dor...o sa-mi lipseasca vocea ta de copil,urmele de dinti de pe gat...lumina zilei...pentru ca tu esti pleoapa,tu imi invelesti ochii cu intuneric cand stingi lumina, tu imi deschizi ochii ca sa ma oglindesc in ceasca aia de cafea cu lapte din ochii tai...

Tu ma lasi sa simt aripile in zbor alea fluturilor din pieptul tau...Umarul tau e perna de care am nevoie,e locul in care imi las somnul si tristetile...si ochii aia...in ei imi ingrop plecarea...si raman asa..uitata in ei...pacat ca ticaitul ceasului ma face sa tresar...mai stai...si sparge ceasul.

...Da-mi un "maine" si promit ca ti-l dau inapoi,da-mi un "maine" cu imprumut...Poate ca o sa imi trebuiasca atunci cand va apune soarele, pentru ca trebuie sa fim realisti : fericirea nu dureaza o vesnicie...cum nici tristetea nu dureaza atat...

Ele se completeaza una pe cealalta,alterneaza in viata fiecarui om...Asa ca, atunci cand va apune soarele dupa o zi binecuvantata,bine-meritata de fericire,va veni noaptea grea...Atunci o sa scot din buzunarul de la piept al hainii "maine"-le asta pe care mi-l vei da maine,la cea de-a 7-a intalnire a noastra...Si o sa mototolesc "maine"-le ca pe o hartie,ca pe cea pe care scriu acum si apoi o sa-l inec in parfumul soarelui din privirea aia de "Hei,mi-e dor de tine" desi eram langa tine in clipa aia...Si "maine"-le o sa infloreasca atunci cand imi va fi mai greu si imi va bate in geam aratandu-mi ca esti acolo...bine plantat in amintirile din ghiveciul asta verde...

Prin urmare, in fiecare "azi" astept un "maine", pe care mi-l daruiesti zilnic,asa, ca pe un suras sau ca pe o bomboana...Dar poate ti se va termina rezerva asta de "maine" pentru ca nimic nu dureaza pentru totdeauna...Si daca nu mai e un "maine" pentru mine,atunci ce va fi?

Noi doi...si-o portocala

...Si da...mi-e pofta de mina de creion de pe buza ta de sus,tocmai de-aia scriu acum,in speranta ca o sa lasi sa curga un strop de zeama de portocala din degetele tale care imi cauta palma,sangele,parfumul...

Dar nu...te prefaci distant,desi ma lasi sa-ti vad zambetul strengaresc din coltul gurii...si privirea ta...nu,nu...sunt incapatanata,o sa stau in coltul meu de fotoliu purtand cel mai larg tricou al tau,cu ochii somnorosi,desculta si cu urme de dinti pe buze...Acum imi ingrop fata in palme. Tu ma privesti zambind...da,da...iti vad chipul scurgandu-se printre crapaturile degetelor...si ma vezi,intrii in jocul meu,iti acoperi fata cu palmele-amandoua si stai asa cateva secunde,cat sa-mi incolteasca sub piele intrebarea : De ce nu vrea sa incheiem jocul asta?...Si cazand asa pe ganduri, pierd fractiunea de secunda in care tu te ridici de pe canapea in cea mai mare graba si te napustesti asupra mea...Hei!?...Ce te-a apucat? De ce arunci cu ceata gadilatoare de portocala care ma face sa stranut si imi acoperi gura cu 2 felii de mar?...Nu raspunde...taci...strange-ma in brate si striveste-mi pleoapele cu intuneric...stinge lumina...te am pe tine...

Pana-ntr-o "maine"

...Si mai ramai cat sa poata varful suvitelor mele de par sa-ti danteleze pe nasturii camasii flori de lumina cu maini de iarna...Sau cat sa poata rujul asta sa guste fluturii din dungile camasii...

Ramai doar cat sa asculti sunetul zarurilor,semn ca a inceput jocul,ca "eu" si "tu" am devenit "noi"...

Mai ramai cat sa poata buricele degetelor mele sa simta valurile din marea sorilor ce se revarsa in ochii tai,marea aia de cafea cu miere...

Si mai ramai cat sa vezi rana asta vindecata,poti sa devii doctorul ei,sa cosi aripile tuturor pasarilor cu cioc de apa din mine...

Da,ramai...Hai ramai pana cand va sta ceasul,pana cand nu va mai trebui sa numeri fiecare graunte de nisip ce se scurge in clepsidra pentru ca oricum clepsidra va fi sparta demult si impreuna cu nisipul ala mustrator de constiinte se vor scurge si anii tai...pana in clipa cand te vei naste din nou.

Ramai pana se topeste zapada,pana rasar ghioceii,pana dezgropam toate ciresile din inghetata asta de ciocolata amaruie...

Ramai...Hai ramai...pana maine,un maine cu in infinit de ceasuri oprite.

Crater de luna in tine

Si curge galbenul in josul paginilor,se scurge vechimea cartii ca parfumul pe pielea ta,ca timpul prin venele ceasului...

Si ma doare luna asta plina,prea mare, cu toate craterele ei atat de cunoscute tie.

Nu ma lasa sa citesc,imi bate in fereastra. Eu ii fac semn sa astepte pana termin toata fraza,pana imi aluneca ochii pe litere si le contureaza,le invie. Ea,asteapta...cat sa ma intorc eu,sa las fraza neterminata si sa o privesc curioasa,intreband-o din priviri ce vrea sa-mi spuna.

Deschid ferestra si urc pe o scara rulanta-raza ei. Imi zice ca e secret si trebuie sa-mi sopteasca la ureche ce are de spus.

Imi spune ca tu mi-ai cumparat ceva. E o surpriza si n-ar trebui sa-mi spuna, dar e nerabdatoare sa vada reactia mea. Mi-a spus ca mi-ai cumparat de la biblioteca un crater. Un crater care sa-mi devina culcus,sa am in bratele cui sa ma cuibaresc cand o sa pleci...printre stele.

Probabil o sa-ti cumperi un loc de veci pe undeva, aproape de luna ca sa poti macar sa ma invelesti cum faceai in fiecare noapte.

Si mi-a mai spus ca ai insarcinat-o sa te-ngroape in praful unor stele...Da,mi-a spus ca si stelele mor,ca si mortii mai mor o data. Apoi toti devin cenusa,adica praf de stele in care vor fi ingropati mereu altii si altii si altii...

Acum imi zice ca nu mai e timp,ca trebuie sa ma intorc...si poate din greseala,mi-a dat drumul, asa,aiurea...incat am cazut intre filele cartii pe care o citeam, in povestea lor.

Si ce o sa fac acum? Cum o sa mai plang la mormantul tau intr-o "maine",intr-o noapte vesnica?...Poti macar acum,inainte sa pleci sa ma scoti de aici?...Uite, mi-a ramas o mana pe dinafara. Da, e mana mea cu degete zambitoate si piele de trandafir. Da-mi mana din nou! Ajuta-ma sa fiu acolo cand vei avea nevoie de mine...si nu certa luna pentru ca mi-a zis secretul.

Cand mi-e somn oblig stelele sa clipeasca in locul meu si imi vad linistita de drumul meu spre vise,spre capruiul auriu din ochii tai...Merg pe calea ferata in sensul opus trenului "iubire".Acum mi-am invatat lectia (sper!)...Nu ma mai las strivita de el. Am mai ramas cu 7 vieti si nici astea nu-mi ajung ca sa ajung la tine.

Noi doi si o chitara...si poate o foaie si un creion,dar in nici un caz luna. Ajunge cu atata lumina de ceara rupta din lumanarile soarelui; uneori atmosfera devine enervant de melancolica...

Si ce-ai putea sa-ti doresti mai mult in noaptea dintre ani? Iti zic eu...cel mai frumos spectacol de artificii...facut de stele,evident.

Orice litere ai arunca pe o foaie de hartie,daca esti atent,gasesti un "te iubesc" mereu,unul care zace ascuns in mina aia de creion pe care mi-ai last-o ultima data pe buza de sus...

zk-obikxî

Uneori mi-e lene...de fluturi si de stele. Nu vreau sa aud cantecele si "te iubesc"-urile pe care si le soptesc...Cand isi spun "te iubesc", o stea lasa sa se prelinga pe colturile ei praful,praf de amintiri,de iubiri neimplinite,praf care ajunge pe aripile fluturelui. De aceea ,atunci cand atingi aripile unui fluture, ii curmi zborul,viata pentru ca ramane fara jumatate din jumatatea lui,steaua.

...Si cu toate ca fluturele si steaua nu ies la cofetarie,tot se iubesc. Fluturele si steaua nu se ating niciodata,dar tot se iubesc. Atat de aproape si totusi atat de departe. Nu crezi ca ar trebui "sa construiesti" niste fluturi astfel incat sa poata ajunge la stele?