Si ma doare luna asta plina,prea mare, cu toate craterele ei atat de cunoscute tie.
Nu ma lasa sa citesc,imi bate in fereastra. Eu ii fac semn sa astepte pana termin toata fraza,pana imi aluneca ochii pe litere si le contureaza,le invie. Ea,asteapta...cat sa ma intorc eu,sa las fraza neterminata si sa o privesc curioasa,intreband-o din priviri ce vrea sa-mi spuna.
Deschid ferestra si urc pe o scara rulanta-raza ei. Imi zice ca e secret si trebuie sa-mi sopteasca la ureche ce are de spus.
Imi spune ca tu mi-ai cumparat ceva. E o surpriza si n-ar trebui sa-mi spuna, dar e nerabdatoare sa vada reactia mea. Mi-a spus ca mi-ai cumparat de la biblioteca un crater. Un crater care sa-mi devina culcus,sa am in bratele cui sa ma cuibaresc cand o sa pleci...printre stele.
Probabil o sa-ti cumperi un loc de veci pe undeva, aproape de luna ca sa poti macar sa ma invelesti cum faceai in fiecare noapte.
Si mi-a mai spus ca ai insarcinat-o sa te-ngroape in praful unor stele...Da,mi-a spus ca si stelele mor,ca si mortii mai mor o data. Apoi toti devin cenusa,adica praf de stele in care vor fi ingropati mereu altii si altii si altii...
Acum imi zice ca nu mai e timp,ca trebuie sa ma intorc...si poate din greseala,mi-a dat drumul, asa,aiurea...incat am cazut intre filele cartii pe care o citeam, in povestea lor.
Si ce o sa fac acum? Cum o sa mai plang la mormantul tau intr-o "maine",intr-o noapte vesnica?...Poti macar acum,inainte sa pleci sa ma scoti de aici?...Uite, mi-a ramas o mana pe dinafara. Da, e mana mea cu degete zambitoate si piele de trandafir. Da-mi mana din nou! Ajuta-ma sa fiu acolo cand vei avea nevoie de mine...si nu certa luna pentru ca mi-a zis secretul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu