O carte

Mi-e dor de tine si s-a ars becul...Acum ma bucur in sfarsit pentru ca esti mai aproape in intunericul asta, te vad mai clar...Te recunosc dupa sclipirile alea ale ochilor,sclipiri de om care iubeste, cer de caramel cu stele...Te asezi pe fotoliu si tii in mana un bol cu portocale si frisca, frisca intunericului ce curge pe geana asta de lumina a inimii noastre...una singura...

Eu stau rezemata de tocul usii...al usii dintre vis si realitate. Ma chemi. Imi infloreste intre dinti un zambet stramb, un zambet de "si eu te iubesc"...Ma tragi de gulerul camasii, camasa aia a ta de nasturii careia imi agat mereu dezamagirile...Ahh...Iar m-am impiedicat de piciorul patului ca in fiecare seara...Gata,m-am invelit cu umbra barcii...Am uitat sa mentionez ca patul nostru e marea, ca barca e patura aia intre firele careia se tese povestea noastra, care ne inveleste pana deasupra buzelor reci cand suntem unul fara altul...cand putem exista asa...Perna ne e dictionarul cu acele cuvinte inventate de noi, care s-au nascut din fluturii gandurilor noastre.

Cuvantul NOI se regaseste in fiecare pagina a dictionarului si in loc de definitie sunt scrise numele noastre...

Doamne...ce usor e sa visez cand esti aici! Tu imi hranesti fiecare vis si nu ti-am multumit niciodata pentru asta...

Nu, nu te duce sa cumperi un alt bec, mai stai pana maine...oricare din "maine"-le viitoare...

Uite...hai ca vine valul...da-mi mana...hai sa inotam unul prin celalalt...