marți, 18 mai 2010

Un fel de despartire

Cand e noapte si toate luminile se sting, pot auzi sforaitul casei. Pot vedea genele ei culcandu-se unele peste altele in somnul primaverii.
Maine o sa fac ciorba de legume asa ca trebuie sa ma trezesc devreme ca sa adun legume proaspete din roua rece a talpilor tale vesnic desculte.
In vis o sa te chem si tu o sa-mi spui : "Iar?" si o sa razi...o sa razi de iubirea pe care ti-o port si de faptul ca o sa-ti fie lene sa iti tarasti pasii pana la usa inimii mele, cum esti nevoit s-o faci in fiecare seara. O sa razi de neputinta de a-ti aminti ultimul meu cuvant. Si atunci, incercand sa te bazezi pe intuitia ta masculina, o sa crezi ca a fost "adio", cand defapt a fost "iubesc". "Te"-ul era doar o prelungire a tacerii tale. Atunci, abia atunci, o sa-ti spun adio. Si o sa ma suni sa-mi spui cum e fara mine, o sa-mi spui ca acea casa care obisnuia sa fie a noastra are acum insomnie si ca ciorba n-are sare...
Sigur o sa imi pese, dar sunt si mai sigura ca O SA UIT sa-mi amintesc...
Hei, nu te teme. A fost doar un vis urat in care, de data asta, tu m-ai chemat. Dormi la loc, iubitule. Inca ma mai ai,dar nu te culca pe-o ureche.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu