Sunt pe banca noastra, pe lemnul careia ne-am scrijelit povestea, zambetele si lacrimile.
Deodata pasii tai incetinesc. M-ai vazut? Nu, desigur ca nu. Doar ai obosit si-ti odihnesti calcaiele si ritmul inimii pe-o creanga de stejar.
N-am sa-ti fac un semn cu mana. Vreau sa vad daca imi simti prezenta. Te opresti. Imparti zambete cu acei copii zglobii care-ti amintesc de tine la varsta lor.
Ma vezi. Nu te asteptai sa fiu aici sau cel putin asta imi spune expresia fetei tale mirate.
Zambetul tau se transforma intr-o stare constanta de fericire si alergi. Ma amuzi. Semeni cu unul din copii pe langa care ai trecut.
Abia acum am vazut ca ascunzi ceva in mana dreapta la spate.
Te asezi langa mine pe banca si imi cauti privirea ca sa-mi poti seta zambetul, sa-l poti face sa rasara si azi.
Ma strangi in brate si-mi arati ca in mana dreapta ai un trandafir. Nu miroase, dar imi spune intr-una "Ma numesc Rosu".
Te intreb de unde stiai ca o sa ne intalnim. Imi fredonezi melodia aia al carui nume nu mi-l amintesc, dar e cu "ne vedem joi". Rad. De 132 de zile e joi si tot de-atatea zile e soare, desi in clipa asta a inceput ploaia. Tu imi spui ca nu ploua. A uitat soarele dusul deschis dinainte sa rasara.
Parcul se goleste. Ramanem brusc singuri. Sa deschid umbrela? Nu,nu. Imi iei umbrela din mana cu un gest rapid si ma saruti. Imi spui : "Vorbeste-mi. Spune-mi despre stele si mar, despre cum m-ai visat ultima data si aminteste-mi de fiecare "am uitat" al meu. Da-mi mainile sa-mi ingrop privirea in ele...si vorbeste-mi. Despre fluturi si ruj, despre cate ploi au spalat umbrela asta... Dar sufletul tau are umbrela?"
Iti spun : "Tu esti umbrela mea. Si acum lasa-ma sa-ti vorbesc"
Imi scrii un "te iubesc" in palma si sorbi silabele de pe buze.
Si-n parc puful de papadii leviteaza intre tamplele noastre, intre "a fi" si " a nu fi"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu