Noroi

Se aude din nou ticaitul ceasului si cate o raza imi dezmiarda fruntea...Imi uit privirea in paginile unei carti in timp ce se da startul la "maratonul de alergat prin tine". Si alerg, si alerg...prin artere, pe pielea calda, pe unghii, pe gene...si incepe ploaia. Sperantele imi stranuta a frunze de stejar. Ma adapostesc sub buza ta de sus si numar picurii de ploaie. 4000...si 6 fulgere iti crapa buza de jos. Cuvintele canibale iti devoreaza pieptul,bratele. Eu inca ma ascund de ploaie si astept cuvintele sa ajunga la mine. Se pare ca maratonul s-a anulat din cauza vremii nefavorabile. Oricum eram singurul concurent...si pana la urma pentru ce sa alerg daca deja te am?...Nu plec. Cuvintele ma ajung din urma,le musc silabele si le rup in fasii mici de foi nescrise si note muzicale. Cand ating pamantul se sparg ca niste baloane de sapun. Doar urma persista cateva secunde, pana o spala ploaia. Ma joc şotronul pe obrazul tau stang cand zambesti. Si daca tot am batut atata drum, culeg si lalele din irisul tau. Plec. A iesit soarele iar si ma trage de mana. Nu esti gelos, deci plec.