.

Tot ce e in jur se incetoseaza si imaginile mi se preling pe obraji...scurgerile astea de culori se amesteca si imi pateaza visele,tineretea. Uneori,seara,cannd inchid ochii,imi doresc sa nu-i mai pot deschide. Poate doar asa i-as face pe unii sa aiba mai putine griji,mai putine marionete pe care sa le faca sa planga. M-as bucura nespus daca as putea vedea dinafara cum ii inconjoara suferinta aia ca cea a copilului caruia ii iei jucaria,suferinta aia care ii gatuie. Abia atunci cred ca mi-as trai secunda de fericire. Din cauza cui am uitat eu sa zambesc cu adevarat? Zambetul sau,mai bine zis, fericirea, ca sa nu ii uiti gustul trebuie exersata ca o lectie de pian...dar mi-am pierdut exercitiul de cand imi umbresti sperantele,copilaria. Acum,in loc de inima, bate furia...si bataile ei sunt mai rapide decat ticaitul ceasului. Creste in mine mai repede decat zboara timpul si simt ca ma sting daca nu urlu cu miile de guri care ies din mine,ma mutileaza si ii fac loc furiei sa iasa. La sfarsitul urletului mut ajung doar un mormant viu...un mormant pe care unii ar dansa ca mi-au furat clipele de fericire ce urmau sa vina...