.sap cu mainile goale in pamantul rosiatic al obrazului tau stang ca un caine care isi dezgroapa oasele..gasesc urmele buzelor mele plantate acolo..le resuscitez si le las sa se tarasca pana la buzele tale pentru sarutul cel de pe urma.

.iar ai venit. ai venit doar ca sa te plimbi din nou de la obrazul meu stang pana la umar,in josul strazii cu felinare oarbe. imi numeri sorii din privire si astepti sa ti se faca spanzuratoare orizontul,sa poti ajunge la luna si sa musti din craterele ei ca dintr-o gutuie pietroasa. te privesc zambind. zambetul e imprumutat de la prima frunza de stejar pe care toamna a secerat-o azi, zambetul ei de "am fost odata"...acum cauti deşertul din palmele mele in care iti spalai mereu pacatele,ai vrea sa il pipai cu varfurile degetelor dar nisipul ala e ud acum...ud de roua dorului de tine...degetele tale se afunda ca intr-un nisip miscator si palmele mele te inghit,te cuprind si te sfarama...stii ce? poti sa iei luna sa o mananci pana la cotor,dar te rog...nu mai veni.

when the sun sets, seas are bleeding in the sky

acum gustul buzelor tale a ramas pe orizont,pe marginea cestii de cafea ce iti despartea mereu buzele de ale mele...cand tu esti plecat,urmele alea de buze amarui imi spun "te iubesc"

m-ai uitat pe noptiera ca pe un cotor de mar din care te-ai saturat sa musti...spanzuri marul de coada  aia lemnoasa si il privesti in nestire cu perechea ta de ochi goi...si marul te iubeste chiar daca l-ai dezbracat de carne si i-ai sfasiat iluziile...l-ai lasat sa zaca apoi in propria lui zeama si ti-ai strigat victoria...victoria de a ma fi pus la pamant...dar uite-ma cum imi adun semintele si coaja si carnea parfumata si ma refac...ma peticesc cu ceara lumanarilor ce ardeau aseara pentru tine si ea...spune-mi, nu ti-e frica? nu ti-e teama ca intr-o zi marul si restul lumii se vor intoarce impotriva ta pentru ca ai aruncat la gunoi pacea? pentru ca ai hranit cainii maidanezi cu iubirea noastra?

Mi-am intins secundele lenese peste gatul chitarii plin de alunite. Imi rezem eul de corzile ei ca si cum m-as rezema de tocul usii dintre ieri si azi...Sunt un nasture de la o camasa nepurtata de cativa ani...Macar de-ai fi tu naftalina...Stele cad impuscate de doruri...As pleca maine,dar am pierdut demult trenul meu spre nicaieri...Dar mai stau,cum ma rogi tu mereu...Lumea mea se strange ca un boboc de trandafir in el insasi si devine un punct...Punctul de plecare spre un nou inceput...Plecare pe care n-o sa o impiedici pentru ca tu vei fi plecarea.

ma simt atat de nevie...si pana si aerul ma doare cand imi loveste pielea,gandul...miroase iar a tine...de unde naiba iti simt parfumul daca ne despart 381 de kilometrii?...defapt parfumul tau sunt eu prefacuta in toamna...nuci  coapte si muguri de brad...pasii tai cresc pe sira spinarii mele...ne despart cateva coaste...intotdeauna exista o piatra de care iubirea noastra se impiedica iar si iar...de parca e oarba...intr-o zi o sa cada in prapastia langa care se afla de ceva vreme...sper doar sa aiba timp sa isi scrie testamentul pe frunze arse de stejar si sa ne lase pe noi sa ne reincarnam in alti "adam" si "eva"...ea e prea puternica sa nu invie...isi intinde aripile peste noi si ne bea zborul de indragostiti pana la ultima picatura de fericire...da,si acum doare...s-a dus...dar stii prea bine ca adevarata fericire e cea de-o clipa

the sun goes down and I miss you with every star that appears on the sky...

Invata-ma sa merg pe cioburi de stele cand toti uita sa le stranga; le place doar sa isi puna dorinte la caderea lor...
Invata-ma sa ma trasform in toamna si sa ma metamorfozez in frunza uscata pe care calci...
Invata-ma sa ma adaptez coltului tau de inima care ma asteapta mereu cu o canapea plina de vise si o ceasca de cafea calda...
Invata-ma sa imi pot picta singura un zambet pentru zilele in care ne va desparti un metru de nisip si scoici sfaramate de amintiri...
Invata-ma sa imi transform tristetea din ciuma,in cantece pe care sa le pierd in asfaltul pietruit cu stropi de ploaie...
Invata-ma sa strivesc fiecare fix al zilei intre cadranul ceasului si pleoapa ta adormita...
Invata-ma sa ma evapor si candva, cand n-o sa ma mai ai, sa ploua cu stropi de mine pe umerii tai sarutati de o "alta"...
Invata-ma sa fiu "tu" cand tu nu vei mai fi demult prin preajma...
Invata-ma sa-ti prevad tristetea si sa o impiedic...
Dar mai ales invata-ma sa astept...sa astept venirea trenului potrivit, indiferent daca are intarziere si sperantele mi-au inghetat...

Efectul toamnei

Eu si cel mai larg hanorac al meu..ca sa pot cruprinde toata linistea noptii si ultimii pasi rosii ai apusului. Poate crezi ca sunt nervoasa sau suparata..ei bine,chiar sunt..Daca nu plang acum si ma uit in gol,asta e pentru ca astept sa orbesc..sa nu iti mai pot vedea chipul in fiecare colt al mintii mele,sa nu mai vad o alta luna plina si miile de stele care asteapta venirea ta,caderea ta de pe alta planeta..
Si asteptarea ma sfasie in fiecare zi ca sa isi umple gura cu lumina stelelor ce cad in mine,ca sa isi incinereze saliva,sa-si vada buzele arzand de dorul tau..Nu,nu ma deranjeaza..Pana la urma nimeni nu-mi mai poate da lumina..Doar tu..Dar asta ar fi ca si cum iadul ar ingheta pentru noi..