iqwuefgyiwlifwgifgbweifgwufcwioguwiegf

.imi scrasnesc dintii si lacrimi vii imi tremura in barba...de ce e asa greu sa nu fi lasat sa iubesti? poti sa-mi spui tu de ce?...asa ma gandeam si eu,nici tu nu stii...dar macar stii cum e sa dormi pe o perna de lacrimi din cauza unui om care vrea sa se impuna si atat, care nu are argumente si iubeste sa striveasca vise sub calcaiul lui? zi...stii?...pariez ca nu...si doare al dracu de tare sa ti se spuna la orice "nu". cine i-o fi inventat pe oamenii astia? sigur nu Dumnezeu...acum te las...nu mai scriu...pana aici mi-a ajuns lantul de la zgarda...ma intorc in globul meu de sticla.

O carte

Mi-e dor de tine si s-a ars becul...Acum ma bucur in sfarsit pentru ca esti mai aproape in intunericul asta, te vad mai clar...Te recunosc dupa sclipirile alea ale ochilor,sclipiri de om care iubeste, cer de caramel cu stele...Te asezi pe fotoliu si tii in mana un bol cu portocale si frisca, frisca intunericului ce curge pe geana asta de lumina a inimii noastre...una singura...

Eu stau rezemata de tocul usii...al usii dintre vis si realitate. Ma chemi. Imi infloreste intre dinti un zambet stramb, un zambet de "si eu te iubesc"...Ma tragi de gulerul camasii, camasa aia a ta de nasturii careia imi agat mereu dezamagirile...Ahh...Iar m-am impiedicat de piciorul patului ca in fiecare seara...Gata,m-am invelit cu umbra barcii...Am uitat sa mentionez ca patul nostru e marea, ca barca e patura aia intre firele careia se tese povestea noastra, care ne inveleste pana deasupra buzelor reci cand suntem unul fara altul...cand putem exista asa...Perna ne e dictionarul cu acele cuvinte inventate de noi, care s-au nascut din fluturii gandurilor noastre.

Cuvantul NOI se regaseste in fiecare pagina a dictionarului si in loc de definitie sunt scrise numele noastre...

Doamne...ce usor e sa visez cand esti aici! Tu imi hranesti fiecare vis si nu ti-am multumit niciodata pentru asta...

Nu, nu te duce sa cumperi un alt bec, mai stai pana maine...oricare din "maine"-le viitoare...

Uite...hai ca vine valul...da-mi mana...hai sa inotam unul prin celalalt...

Incruntat si cu ovalul fetei intr-o parte, rezemandu-ti gandul de mana stanga si sorbind cafeaua aia fierbinte...si felul in care-ti musti buzele fripte, zambetul ala care raspunde zambetului meu...si felul in care strivesti intre gene sarutul de ramas-bun, care defapt imi spune "vino cu mine"...si tu...

Iti aranjez cravata aia cu imprimeu de poduri...poduri intre mine si tine,intre luna si soare...Nu stiu cat de arhitect esti tu,dar stiu ca nu o sa lasi nici un zid sa ne desparta si ca nu o sa-mi impietresti inima...Gata cu atata vorba...o sa intarzii...

Tu : -Hai cu mine!

Eu : -Unde? La serviciu? Ai innebunit?

Tu : -Da!

Eu : -Pai...

Tu : -Hai! Azi o sa construim impreuna...o sa cladim lumea noastra din caramizi in forma literelor "te iubesc"-ului aluia ce l-ai desenat pe atriul meu stang...

Eu,zambind, iti spun ca merg cu tine pana acolo unde se termina bucata noastra de Marte. Tu ma iei de mana, eu sunt doar in halat si papuci,dar nu-mi pasa...sunt cu tine. Iesim pe usa, asteptam liftul...rutina...Liftul e gol,mai mult loc pentru dragostea noastra, ca in multe alte zile...Mai bine coboram pe scarile alea pe care ni se impleticeau pasii de indragostiti si care ne cunoasteau noroiul din bocanci, noroi cu praf de stele si cratere de luna. Se deschide usa liftului, tu ma tragi de mana,eu te opresc. Te uiti intrebator la mine...

Eu : -Aici se termina lumea noastra.

Tu imi zambesti si ma saruti in coltul gurii, ma lasi sa-ti aranjez din nou cravata si-mi zici ca deja ti-e dor de mine. Zambesc, ies din lift si-ti privesc ultimele miscari. Nu ma intorc cu liftul, prefer sa-mi impleticesc picioarele indragostite pe scari...si ele fac parte din lumea noastra.

.speechless.

...Parca esti aici...in timp ce scriu randurile astea iti simt repiratia calda in ceafa si pe brate...Iti cunosc oboseala si gandul si focul ala in care arde dorinta buzelor tale de a naste un sarut cu ale mele...Iti cunosc oftatul si geana...Te las sa-ti ingropi ziua in zapada proaspata de pe sira spinarii mele,apoi iti mangai parul si te sarut scurt. Tu,plutind intre "a fii" si "a nu fii", in oboseala uitarii,imi saruti umarul cu frunze scuturate de stejar...stejarul ala ce creste pe linia vietii,in palma ta stanga. Ma lasi sa crestez in scoarta stejarului numele nostru...Da,numele...unul singur,unul de NOI...Apoi ma ajuti sa fac patul,intinzi cearceaful ala patat cu vise si arunci pernele imbibate cu lacrimi de nopti albe in doi. Imi despletesti parul,imi agati "te iubesc"-uri de lobul urechii si-mi mesteci respiratia,privirea...

Ai grija sa-mi alungi somnul lasand o lumanare aprinsa pe noptiera si o pana de porumbel care imi inveleste irisul...Nu dorm...Sunt doar in alta lume,pe Marte-le nostru...Imi numar clipele cu soare pe care mi le-ai desenat pe coate. Sunt prea multe pentru matematica sufletului meu.

Imi stingi rosul de pe buze si imprastii mina de creion pe pleoape...Noapte buna...

Nu ma satur de jocul zilnic cu buclele tale de par si cu al doilea nasture de la bluza asta pe care sunt atat de geloasa...e imbibata cu parfumul tau,cu mirosul tau de primavara...Cu ochii de luna plina in suc de portocale,cu buze zambitoare de o marti,care imi infloresc in coltul gurii ghiocei...

Si maine o sa-mi fie dor...o sa-mi lipseasca vocea ta de copil,urmele de dinti de pe gat...lumina zilei...pentru ca tu esti pleoapa,tu imi invelesti ochii cu intuneric cand stingi lumina, tu imi deschizi ochii ca sa ma oglindesc in ceasca aia de cafea cu lapte din ochii tai...

Tu ma lasi sa simt aripile in zbor alea fluturilor din pieptul tau...Umarul tau e perna de care am nevoie,e locul in care imi las somnul si tristetile...si ochii aia...in ei imi ingrop plecarea...si raman asa..uitata in ei...pacat ca ticaitul ceasului ma face sa tresar...mai stai...si sparge ceasul.

...Da-mi un "maine" si promit ca ti-l dau inapoi,da-mi un "maine" cu imprumut...Poate ca o sa imi trebuiasca atunci cand va apune soarele, pentru ca trebuie sa fim realisti : fericirea nu dureaza o vesnicie...cum nici tristetea nu dureaza atat...

Ele se completeaza una pe cealalta,alterneaza in viata fiecarui om...Asa ca, atunci cand va apune soarele dupa o zi binecuvantata,bine-meritata de fericire,va veni noaptea grea...Atunci o sa scot din buzunarul de la piept al hainii "maine"-le asta pe care mi-l vei da maine,la cea de-a 7-a intalnire a noastra...Si o sa mototolesc "maine"-le ca pe o hartie,ca pe cea pe care scriu acum si apoi o sa-l inec in parfumul soarelui din privirea aia de "Hei,mi-e dor de tine" desi eram langa tine in clipa aia...Si "maine"-le o sa infloreasca atunci cand imi va fi mai greu si imi va bate in geam aratandu-mi ca esti acolo...bine plantat in amintirile din ghiveciul asta verde...

Prin urmare, in fiecare "azi" astept un "maine", pe care mi-l daruiesti zilnic,asa, ca pe un suras sau ca pe o bomboana...Dar poate ti se va termina rezerva asta de "maine" pentru ca nimic nu dureaza pentru totdeauna...Si daca nu mai e un "maine" pentru mine,atunci ce va fi?

Noi doi...si-o portocala

...Si da...mi-e pofta de mina de creion de pe buza ta de sus,tocmai de-aia scriu acum,in speranta ca o sa lasi sa curga un strop de zeama de portocala din degetele tale care imi cauta palma,sangele,parfumul...

Dar nu...te prefaci distant,desi ma lasi sa-ti vad zambetul strengaresc din coltul gurii...si privirea ta...nu,nu...sunt incapatanata,o sa stau in coltul meu de fotoliu purtand cel mai larg tricou al tau,cu ochii somnorosi,desculta si cu urme de dinti pe buze...Acum imi ingrop fata in palme. Tu ma privesti zambind...da,da...iti vad chipul scurgandu-se printre crapaturile degetelor...si ma vezi,intrii in jocul meu,iti acoperi fata cu palmele-amandoua si stai asa cateva secunde,cat sa-mi incolteasca sub piele intrebarea : De ce nu vrea sa incheiem jocul asta?...Si cazand asa pe ganduri, pierd fractiunea de secunda in care tu te ridici de pe canapea in cea mai mare graba si te napustesti asupra mea...Hei!?...Ce te-a apucat? De ce arunci cu ceata gadilatoare de portocala care ma face sa stranut si imi acoperi gura cu 2 felii de mar?...Nu raspunde...taci...strange-ma in brate si striveste-mi pleoapele cu intuneric...stinge lumina...te am pe tine...

Pana-ntr-o "maine"

...Si mai ramai cat sa poata varful suvitelor mele de par sa-ti danteleze pe nasturii camasii flori de lumina cu maini de iarna...Sau cat sa poata rujul asta sa guste fluturii din dungile camasii...

Ramai doar cat sa asculti sunetul zarurilor,semn ca a inceput jocul,ca "eu" si "tu" am devenit "noi"...

Mai ramai cat sa poata buricele degetelor mele sa simta valurile din marea sorilor ce se revarsa in ochii tai,marea aia de cafea cu miere...

Si mai ramai cat sa vezi rana asta vindecata,poti sa devii doctorul ei,sa cosi aripile tuturor pasarilor cu cioc de apa din mine...

Da,ramai...Hai ramai pana cand va sta ceasul,pana cand nu va mai trebui sa numeri fiecare graunte de nisip ce se scurge in clepsidra pentru ca oricum clepsidra va fi sparta demult si impreuna cu nisipul ala mustrator de constiinte se vor scurge si anii tai...pana in clipa cand te vei naste din nou.

Ramai pana se topeste zapada,pana rasar ghioceii,pana dezgropam toate ciresile din inghetata asta de ciocolata amaruie...

Ramai...Hai ramai...pana maine,un maine cu in infinit de ceasuri oprite.

Crater de luna in tine

Si curge galbenul in josul paginilor,se scurge vechimea cartii ca parfumul pe pielea ta,ca timpul prin venele ceasului...

Si ma doare luna asta plina,prea mare, cu toate craterele ei atat de cunoscute tie.

Nu ma lasa sa citesc,imi bate in fereastra. Eu ii fac semn sa astepte pana termin toata fraza,pana imi aluneca ochii pe litere si le contureaza,le invie. Ea,asteapta...cat sa ma intorc eu,sa las fraza neterminata si sa o privesc curioasa,intreband-o din priviri ce vrea sa-mi spuna.

Deschid ferestra si urc pe o scara rulanta-raza ei. Imi zice ca e secret si trebuie sa-mi sopteasca la ureche ce are de spus.

Imi spune ca tu mi-ai cumparat ceva. E o surpriza si n-ar trebui sa-mi spuna, dar e nerabdatoare sa vada reactia mea. Mi-a spus ca mi-ai cumparat de la biblioteca un crater. Un crater care sa-mi devina culcus,sa am in bratele cui sa ma cuibaresc cand o sa pleci...printre stele.

Probabil o sa-ti cumperi un loc de veci pe undeva, aproape de luna ca sa poti macar sa ma invelesti cum faceai in fiecare noapte.

Si mi-a mai spus ca ai insarcinat-o sa te-ngroape in praful unor stele...Da,mi-a spus ca si stelele mor,ca si mortii mai mor o data. Apoi toti devin cenusa,adica praf de stele in care vor fi ingropati mereu altii si altii si altii...

Acum imi zice ca nu mai e timp,ca trebuie sa ma intorc...si poate din greseala,mi-a dat drumul, asa,aiurea...incat am cazut intre filele cartii pe care o citeam, in povestea lor.

Si ce o sa fac acum? Cum o sa mai plang la mormantul tau intr-o "maine",intr-o noapte vesnica?...Poti macar acum,inainte sa pleci sa ma scoti de aici?...Uite, mi-a ramas o mana pe dinafara. Da, e mana mea cu degete zambitoate si piele de trandafir. Da-mi mana din nou! Ajuta-ma sa fiu acolo cand vei avea nevoie de mine...si nu certa luna pentru ca mi-a zis secretul.

Cand mi-e somn oblig stelele sa clipeasca in locul meu si imi vad linistita de drumul meu spre vise,spre capruiul auriu din ochii tai...Merg pe calea ferata in sensul opus trenului "iubire".Acum mi-am invatat lectia (sper!)...Nu ma mai las strivita de el. Am mai ramas cu 7 vieti si nici astea nu-mi ajung ca sa ajung la tine.

Noi doi si o chitara...si poate o foaie si un creion,dar in nici un caz luna. Ajunge cu atata lumina de ceara rupta din lumanarile soarelui; uneori atmosfera devine enervant de melancolica...

Si ce-ai putea sa-ti doresti mai mult in noaptea dintre ani? Iti zic eu...cel mai frumos spectacol de artificii...facut de stele,evident.

Orice litere ai arunca pe o foaie de hartie,daca esti atent,gasesti un "te iubesc" mereu,unul care zace ascuns in mina aia de creion pe care mi-ai last-o ultima data pe buza de sus...

zk-obikxî

Uneori mi-e lene...de fluturi si de stele. Nu vreau sa aud cantecele si "te iubesc"-urile pe care si le soptesc...Cand isi spun "te iubesc", o stea lasa sa se prelinga pe colturile ei praful,praf de amintiri,de iubiri neimplinite,praf care ajunge pe aripile fluturelui. De aceea ,atunci cand atingi aripile unui fluture, ii curmi zborul,viata pentru ca ramane fara jumatate din jumatatea lui,steaua.

...Si cu toate ca fluturele si steaua nu ies la cofetarie,tot se iubesc. Fluturele si steaua nu se ating niciodata,dar tot se iubesc. Atat de aproape si totusi atat de departe. Nu crezi ca ar trebui "sa construiesti" niste fluturi astfel incat sa poata ajunge la stele?