.noi doi suntem singurele felinare cu satelit. Nu avem becuri, dar ne luam lumina din lumanarea lunii.

.sangereaza pamantul cu maci in timp ce norii fac dragoste si nasc picaturi de ploaie repetate.

.cand voi muri iti voi lasa mostenire cotul gurii mele pentru sarutul cel de pe urma.

Tic-tac, arzi in iad

Despre timp se pot spune multe...Au mai scris si altii cu coltul inimii inmuiat in ura...Ma intreb daca timpul are timp...Daca el mai are timp in fuga lui continua sa se odihneasca si ma mai intreb de ce ne complica noua existentele si asa prea pline...

Stii? E ca atunci cand te intalnesti cu un prieten bun,cu iubitul sau mai stiu eu cine si intrebi cand va mai vedeti si spune fraza aia banala si extrem de populara "cand am timp". De ce ai vrea ma SA AI TIMP? De ce vrei sa il ai in posesie? Da-i drumul! Vrei sa iti dirijeze el viata? Sa joci dupa cum iti canta el cu tic-tac-urile alea repetate?

Auzi? Hai sa ii zicem timpului sa isi ia o vacanta...sa ii facem o oferta,la munte,la mare...in IAD!!!

Procese

Trec maturatorii sa curete strazile de atatea ganduri abandonate. Nu le infiaza,doar le matura, ridicandu-le in aer precum praful care pluteste pret de cateva clipe si se aseaza pe hainele cuiva ori pe frunze. Asa si gandurile...plutesc pana ajung in sinapsele altor oameni. Oamenii isi imprumuta gandurile unul altuia fara sa banuiasca. Atunci cand gandurile ajung pe frunze, ele circula in seva ce le strabate, gandurile le prelungesc viata. Astfel copacul se umanizeaza si are si el ganduri sau macar stie ce gandim noi despre natura. Unele ganduri care nu se "lipesc" nici de oameni si nici de frunze sunt folosite pentru asfaltarea strazilor cu un singur sens. Smoala fierbinte e liantul dintre ele si Pamant. Gandurile si asfaltul se completeaza, devin androginul,dar nu se iubesc, exista doar pentru ca asa vrea lumea, asa vor masinile sau anii.

Nu ma asteptam sa te-astept

Da, te vad. Ai pasit cu pasi marunti, dar grabiti pe prima alee din parc. Abia atunci firele de iarba s-au trezit din somnul lor de roua, casca si se intind la soare ca niste caini lenesi. Salcamul nostru si-a deschis pentru prima data floarea azi si imprastie astenie de primavara in frunzele cerului.

Sunt pe banca noastra, pe lemnul careia ne-am scrijelit povestea, zambetele si lacrimile.

Deodata pasii tai incetinesc. M-ai vazut? Nu, desigur ca nu. Doar ai obosit si-ti odihnesti calcaiele si ritmul inimii pe-o creanga de stejar.

N-am sa-ti fac un semn cu mana. Vreau sa vad daca imi simti prezenta. Te opresti. Imparti zambete cu acei copii zglobii care-ti amintesc de tine la varsta lor.

Ma vezi. Nu te asteptai sa fiu aici sau cel putin asta imi spune expresia fetei tale mirate.

Zambetul tau se transforma intr-o stare constanta de fericire si alergi. Ma amuzi. Semeni cu unul din copii pe langa care ai trecut.

Abia acum am vazut ca ascunzi ceva in mana dreapta la spate.

Te asezi langa mine pe banca si imi cauti privirea ca sa-mi poti seta zambetul, sa-l poti face sa rasara si azi.

Ma strangi in brate si-mi arati ca in mana dreapta ai un trandafir. Nu miroase, dar imi spune intr-una "Ma numesc Rosu".

Te intreb de unde stiai ca o sa ne intalnim. Imi fredonezi melodia aia al carui nume nu mi-l amintesc, dar e cu "ne vedem joi". Rad. De 132 de zile e joi si tot de-atatea zile e soare, desi in clipa asta a inceput ploaia. Tu imi spui ca nu ploua. A uitat soarele dusul deschis dinainte sa rasara.

Parcul se goleste. Ramanem brusc singuri. Sa deschid umbrela? Nu,nu. Imi iei umbrela din mana cu un gest rapid si ma saruti. Imi spui : "Vorbeste-mi. Spune-mi despre stele si mar, despre cum m-ai visat ultima data si aminteste-mi de fiecare "am uitat" al meu. Da-mi mainile sa-mi ingrop privirea in ele...si vorbeste-mi. Despre fluturi si ruj, despre cate ploi au spalat umbrela asta... Dar sufletul tau are umbrela?"

Iti spun : "Tu esti umbrela mea. Si acum lasa-ma sa-ti vorbesc"

Imi scrii un "te iubesc" in palma si sorbi silabele de pe buze.

Si-n parc puful de papadii leviteaza intre tamplele noastre, intre "a fi" si " a nu fi"...

Un fel de despartire

Cand e noapte si toate luminile se sting, pot auzi sforaitul casei. Pot vedea genele ei culcandu-se unele peste altele in somnul primaverii.

Maine o sa fac ciorba de legume asa ca trebuie sa ma trezesc devreme ca sa adun legume proaspete din roua rece a talpilor tale vesnic desculte.

In vis o sa te chem si tu o sa-mi spui : "Iar?" si o sa razi...o sa razi de iubirea pe care ti-o port si de faptul ca o sa-ti fie lene sa iti tarasti pasii pana la usa inimii mele, cum esti nevoit s-o faci in fiecare seara. O sa razi de neputinta de a-ti aminti ultimul meu cuvant. Si atunci, incercand sa te bazezi pe intuitia ta masculina, o sa crezi ca a fost "adio", cand defapt a fost "iubesc". "Te"-ul era doar o prelungire a tacerii tale. Atunci, abia atunci, o sa-ti spun adio. Si o sa ma suni sa-mi spui cum e fara mine, o sa-mi spui ca acea casa care obisnuia sa fie a noastra are acum insomnie si ca ciorba n-are sare...

Sigur o sa imi pese, dar sunt si mai sigura ca O SA UIT sa-mi amintesc...

Hei, nu te teme. A fost doar un vis urat in care, de data asta, tu m-ai chemat. Dormi la loc, iubitule. Inca ma mai ai,dar nu te culca pe-o ureche.

Noroi

Se aude din nou ticaitul ceasului si cate o raza imi dezmiarda fruntea...Imi uit privirea in paginile unei carti in timp ce se da startul la "maratonul de alergat prin tine". Si alerg, si alerg...prin artere, pe pielea calda, pe unghii, pe gene...si incepe ploaia. Sperantele imi stranuta a frunze de stejar. Ma adapostesc sub buza ta de sus si numar picurii de ploaie. 4000...si 6 fulgere iti crapa buza de jos. Cuvintele canibale iti devoreaza pieptul,bratele. Eu inca ma ascund de ploaie si astept cuvintele sa ajunga la mine. Se pare ca maratonul s-a anulat din cauza vremii nefavorabile. Oricum eram singurul concurent...si pana la urma pentru ce sa alerg daca deja te am?...Nu plec. Cuvintele ma ajung din urma,le musc silabele si le rup in fasii mici de foi nescrise si note muzicale. Cand ating pamantul se sparg ca niste baloane de sapun. Doar urma persista cateva secunde, pana o spala ploaia. Ma joc şotronul pe obrazul tau stang cand zambesti. Si daca tot am batut atata drum, culeg si lalele din irisul tau. Plec. A iesit soarele iar si ma trage de mana. Nu esti gelos, deci plec.

.un "noi" cu flori de salcam.

E atat de innorat incat si noaptea se chinuie sa isi faca loc printre norii astia uzi de vise neimplinite...Dar tu stii ca cerul meu nici macar nu e innorat si cu atat mai putin noapte. Ai plantat in niste nori pufosi un soare imens si stralucitor ca cel care se zbate sa-ti iasa din priviri. Stingi lumina cu un "te iubesc" si aprinzi scanteia noptii albe cu mana stanga. Cearceaful plange de greutatea iubirii ce-l apasa,iar noi plutim intre vis si realitate.

Nici macar nu mi-e frig. Imi invelesti umarul gol cu o privire infometata de piele cu miros de iarba.

Ultimul sarut din fiecare seara intotdeauna se multiplica. Buzele noastre chiar nu se pot abtine. Imi spui ca pleci...dar,inconstient, pasii tai se indreapta spre mine,te apropii azi mai mult decat ieri.