December never felt so wrong

Lumea se-mbraca-n Craciun si tu nu esti..continui sa traiesti in umbra, in nefiinta ta. Porti razele lunii cicatrizate in minciuna, iubesti ceasca aia care face iarna sa para mai departe, care iti coase pe buze dantela unei cafele cu scortisoara si pacatuiesti cu zambetul pe buze, spanzurand suflul iernii de aripa lui decembrie. Ma privesti ca si cum ai vrea sa fiu acolo mereu, dar nu vrei..doar ai vrea..Toti acei pe care ii numesc "tu"doar se prefac ca sunt..Si pleaca, si se intorc, si cad, si pier..Poate vom exista cu adevarat cand timpul isi va pierde clipele..

Profesor

Sunt profesor. Ii invat pe oameni sa faca trandafiri din hartie...uneori si din temerile lor. Nu e o meserie grea, nu e nici macar una banoasa. E doar una care ma vindeca de mine, de zilele de maine pe care deja le-am pierdut. Tot ce primesc in schimb sunt doar zambete rosii...sau orice alta culoare poate avea un trandafir. Dau totul pentru un zambet. Ei dau hartie si teama pentru un trandafir si un "bravo" exclamat la final, semn ca si-au invins frica...frica de a muri nestiind  rostul existentei lor. Cum decurge o lectie? Fara cuvinte. Fiecare isi modeleaza hartia dupa cum crede de cuviinta si sufla asupra ei cu viata. Asa se naste trandafirul fara parfum. Ce poti sa faci cu un trandafir de hartie? E semn de carte. Iti arata unde ai injumatatit fraza, cuvantul, silaba si clipa si drumul tau in viata. Cartea pe care o citesti constant, poate uneori o reiei, si pe care nu o termini niciodata esti tu insuti.

Aproape noi, departe tu

Rock 'n' roll si vant strain...Ma intreb daca e cineva acum pe Marte si fumeaza o tigare pe fuga cum faci tu de obicei cand iti incalti pasii cu umbre si te indrepti spre strada fara felinare din noiembrie. Doar intunericul mai fluiera acum si imprastie praful stelelor-nenoroc. Ele sunt ghinioniste ca nu iti simt imbratisarile...imbratisarile alea cantate in do major. Astept o luna plina si-un joben din care sa pot scoate inima ta. Demult nu te-am mai vazut inchinandu-te icoanei tristetii care sta deasupra patului tau. Acum esti prea altul, prea zambet ca sa mai simti gustul frunzelor amarui de gutui. Esti al nimanui si al tuturor pentru ca ai murit in ziua in care te-ai nascut ratacind fara mine.

Blestem

In jurul tau intunericul se-aprinde si frunzele iau foc. Cand ma trimiti la cersit de saruturi te blestem de fiecare data.
Te blestem sa ramai un simplu fum de tigara din mana trecatorului  care lasa sa ploua cu scrum pe asfaltul asta ud de atatea frunze de nuc. In prezenta ta curge lumina si toamna amuteste. Imi numar clipele de soare din par si te blestem iar. Sa fi raza care nu ajunge pe strada mea! Contempli stelele si le scalzi intr-o baie de sange...sangele tau...si te astepti ca ele sa te-mbrace in dorinte. Stelele te blesteama sa devii luceafar de hartie. Norii te blesteama sa fi ploaie, iar eu...eu sunt Dumnezeul care iarta, care te dezbraca mereu de pacate si te-mbraca-n iubire.

Jurnalul unei papadii

Sunt un puf de papadie adapat cu vant si hranit cu pietre. Am lava in priviri si din tacerea mea ascunsa in iarna voi dezvalui secretele luminii si vrajile fulgilor de nea. Ma imbat zilnic cu stropi de portocala si colind inimi golite de amintiri. Fiecare rasarit ma ridica spre cer, iar zambetele inocente ma poarta  pe aripi de fum ducandu-ma in acelasi zbor inalt. Am la picioare greierii nocturni care canta armonios la viorile lor cristaline stand pe o mare de boabe de cafea. Nu am buze de pe care sa-mi gusti sarea si nici obraji pe care sa alunece lacrimi, dar am primavara. Soarele nu straluceste in fiecare zi deasupra mea. Ploaie ma coloreaza in negru, insa ador sa ma scald in culorile curcubeului ce o urmeaza. Si eu am amintiri...am inceput sa iti vad chipul in fiecare frunza ruginie...iti vad chipul care nu nu isi doreste nimic...nu vrea sa ma imprastie in cele patru zari. Cateodata am sansa de a deveni a 8-a lui culoare ca suflarea unui copil care planteaza o dorinta in sangele meu si sufla. Pandesc coacerea fructelor si respir imaginea unei gutui solare care se oglindeste in apele marii unde corabia cu panze de păianjen se trezeste din hibernare. In noapte, geana unei frunze ma atinge usor transmitandu-mi caldura stelelor cazatoare. Luna imi leagana visele si ma lasa sa pescuiesc in somn inceputuri. Sunt in intarziere. Nu am norocul sa ma astepte trenul mereu asa ca plec cu vantul de ocazie atunci cand e gata sa isi puna o dorinta. 

Ma simt ca un mar fara miez...sunt doar o gura de aer inglobata in coaja de mar, un strop de suflet imbracat in piele. Sunt 8 grade Celsius si cu 9 stele mai mult decat seara trecuta. E luna plina iar si-i zbor de fluturi in urmele de ruj din coltul gurii tale. Peretii au inceput sa joace sah, iar eu sunt unul dintre pioni. Alerg de pe alb pe negru si incepe sa doara felul in care ma striveste secundarul ceasului. Ceasul e arma ta fara gloante. A impietrit marea. Mai bine ma chinui sa storc pietre pentru o picatura de apa decat sa te chem. Nu am fost niciodata buna la sah. Dar azi...sah mat! Sah mat pentru ca a tacut chitara, luna a aspirat scamele din apus si eu...eu am ras pentru prima data cu buzele salciei sub care ne ascundeam de atatea ori.

Daca as putea, as transforma turmele de nori in scrumiere. Mi-as aprinde lenes o tigare din amintiri si le-as fuma pana la ultima dezamagire. As stinge apoi tigarea in scrumiera aia uscand toate ploile ca si cand mi-as ucide suferintele nenascute. Si astfel as putea spera ca acel cineva care noapte de noapte va fi ziua mea isi va mari pasii.