Jurnalul unei papadii

Sunt un puf de papadie adapat cu vant si hranit cu pietre. Am lava in priviri si din tacerea mea ascunsa in iarna voi dezvalui secretele luminii si vrajile fulgilor de nea. Ma imbat zilnic cu stropi de portocala si colind inimi golite de amintiri. Fiecare rasarit ma ridica spre cer, iar zambetele inocente ma poarta  pe aripi de fum ducandu-ma in acelasi zbor inalt. Am la picioare greierii nocturni care canta armonios la viorile lor cristaline stand pe o mare de boabe de cafea. Nu am buze de pe care sa-mi gusti sarea si nici obraji pe care sa alunece lacrimi, dar am primavara. Soarele nu straluceste in fiecare zi deasupra mea. Ploaie ma coloreaza in negru, insa ador sa ma scald in culorile curcubeului ce o urmeaza. Si eu am amintiri...am inceput sa iti vad chipul in fiecare frunza ruginie...iti vad chipul care nu nu isi doreste nimic...nu vrea sa ma imprastie in cele patru zari. Cateodata am sansa de a deveni a 8-a lui culoare ca suflarea unui copil care planteaza o dorinta in sangele meu si sufla. Pandesc coacerea fructelor si respir imaginea unei gutui solare care se oglindeste in apele marii unde corabia cu panze de păianjen se trezeste din hibernare. In noapte, geana unei frunze ma atinge usor transmitandu-mi caldura stelelor cazatoare. Luna imi leagana visele si ma lasa sa pescuiesc in somn inceputuri. Sunt in intarziere. Nu am norocul sa ma astepte trenul mereu asa ca plec cu vantul de ocazie atunci cand e gata sa isi puna o dorinta. 

Ma simt ca un mar fara miez...sunt doar o gura de aer inglobata in coaja de mar, un strop de suflet imbracat in piele. Sunt 8 grade Celsius si cu 9 stele mai mult decat seara trecuta. E luna plina iar si-i zbor de fluturi in urmele de ruj din coltul gurii tale. Peretii au inceput sa joace sah, iar eu sunt unul dintre pioni. Alerg de pe alb pe negru si incepe sa doara felul in care ma striveste secundarul ceasului. Ceasul e arma ta fara gloante. A impietrit marea. Mai bine ma chinui sa storc pietre pentru o picatura de apa decat sa te chem. Nu am fost niciodata buna la sah. Dar azi...sah mat! Sah mat pentru ca a tacut chitara, luna a aspirat scamele din apus si eu...eu am ras pentru prima data cu buzele salciei sub care ne ascundeam de atatea ori.

Daca as putea, as transforma turmele de nori in scrumiere. Mi-as aprinde lenes o tigare din amintiri si le-as fuma pana la ultima dezamagire. As stinge apoi tigarea in scrumiera aia uscand toate ploile ca si cand mi-as ucide suferintele nenascute. Si astfel as putea spera ca acel cineva care noapte de noapte va fi ziua mea isi va mari pasii.

Despre pace

Pace..Un cuvant atat de mic, dar cu o insemnatate atat de mare. Ce inseamna pentru mine pacea? Inseamna un camp cu maci si un cer senin..Tineri veseli ce alearga dupa fluturi si copilarie..Oameni zambindu-si unul altuia fara sa se cunoasca..Bunatatea si respectul..Opusul pacii nu e razboiul sau neintelegerea, e dezbinarea, rasismul, nepasarea..Daca noi nu suntem in stare sa ne aparam planeta de noi insine, atunci cine? Noi suntem singurii care ne distrugem. Nici o alta fiinta de pe Pamant nu e mai puternica decat omul. Nu trebuie sa ii judecam pe cei din jur, ci trebuie sa le cautam calitatile. Ne putem considera perfecti atunci cand o sa putem vedea frumusetea in urat. Trebuie sa incepem sa schimbam viitorul chiar daca el nu a sosit inca. Nimeni nu va putea sterge lacrimile, cicatricele si amintirile unuia care a fost pe front. Nimeni nu va putea intoarce gloantele in pistoale la fel cum nimeni nu ii poate invia pe cei care si-au lasat sufletul in palma tarii pentru care au luptat. E adevarat ca soarele e mai dulce dupa ploaie, dar nu trebuie sa ploua cu suferinta doar pentru o raza de fericire, de impacare. Prin vene ne curge tuturor acelasi sange, acelasi curaj. Trebuie sa lasam doar iubirea sa curga prin noi, sa uitam de existenta urii...Daca stau sa ma gandesc mai bine, hai sa ne razboim! Hai sa marsaluim pentru pace si sa ne luptam cu muzica si rasete in loc de arme! Hai sa aprindem lumanari in cinstea noastra de unic popor!

Bratele tale reci m-au inlocuit cu o chitara..se multumesc cu mirosul lemnului ei ud..cerul arde si mie mi-e frig..si tu..tu imi canti imbratisarile in do major..

a 8-a culoare a curcubeului

Si poate nu mi-ar pasa de transparenta ta, de nefiinta ta daca nu mi-ar fi atat de dor de parfumul tau pe care nu l-am mirosit niciodata..Mi-e dor si de zapada buzelor tale si de roua din gene, si de felul tau de a zambi in somn..Fara evocari si remuscari..Hai sa ne intalnim din nou pentru prima data..Ochii nostrii ar face dragoste din nou, ar face schimb de lacrimi, de lumini si caprui? Ne-am legana mainile in acelasi vant? Ne-am iubi in schimbul unor monede de stele pe care le cersim adesea in gari sau le cautam pe strazi pustii? Am fi a 8-a culoare a curcubeului, unul pentru celalalt?

Azi? Un fel de toamna cu masca de primavara. Azi soarele a reusit sa respire, dupa cateva zile in care a fost sufocat de nori si ploi. Respira frunze ruginii si gâze plapande care au inviat pentru o zi. Aproape am uitat ca acum cateva zile mirosea a iarna, a foc, a lemn...Tu esti primavara acum. Esti doar o masca pentru ca niciodata nu ai spus adevarul, mereu te-ai ascuns. Umezeala asfaltului imi umple ochii si strig toamna si norii si te caut...si...si esti prea plecat, prea in coji de nuci, prea departe de parul meu valvoi care iti cerseste mangaierea.
Poate nu te caut unde trebuie...Pasesc in primavara de pe-acum ca sa nu-mi fie iar frig fara tine iarna asta.

Azi? Cine sunt azi? Salcia batuta de vant de pe malul lacului pe care candva pluteam alintati de soare. Daca as sta aici, asteptandu-te, m-ar goni mugurii de brad, castanele si vantul..si poate nu le-as asculta..M-ar goni oamenii de zapada si vâscul  apoi..si umbra ta..umbra ta nu rasare..Nici macar nu pot vorbi la persoana a 2-a singular despre tine, nici pronumele posesiv nu-l mai pot folosi. Imi musca buzele ori de cate ori vreau sa te strig. Acum ai ramas un pronume la persoana a 3-a singular si vorbesc despre tine ca despre o frunza pierduta intre toamna si iarna. Iti vine sa crezi ca inca n-am uitat sa astept?

despre mine

sunt un om obisnuit..ma incrunt cand e prea mult soare si zambesc cand amintirile frumoase ma lovesc ca niste gloante..plang atunci cand si norii o fac si astept fiecare rasarit cu inima la gura..iubesc clipele in care lenevesc pierduta printre atatea ganduri si urasc sa fiu fara tine..ma dor frunzele ruginii ale toamnei si mor o data cu ultimul fulg de nea..ma inec in cantece si beau lacrimi..rad pana invie fluturii si alerg in miez de noapte pe carari de soare..urasc diminetile geroase in care trebuie sa ma trezesc inaintea tuturor si ma bucur nespus de o ciocolata..iubesc florile si ursuletii de pluş,dar mai ales iubesc mana care mi-i daruieste..inca visez ca o sa traiesc candva pe malul marii sau intr-o casuta de lemn intre munti..respir glasurile pasarilor vara si ador fetele zambitoare de copii..tot ce mi-a mai ramas pe lista de "ce am de facut" este sa reusesc sa imi pastrez toate amintirile vii..

.

Tot ce e in jur se incetoseaza si imaginile mi se preling pe obraji...scurgerile astea de culori se amesteca si imi pateaza visele,tineretea. Uneori,seara,cannd inchid ochii,imi doresc sa nu-i mai pot deschide. Poate doar asa i-as face pe unii sa aiba mai putine griji,mai putine marionete pe care sa le faca sa planga. M-as bucura nespus daca as putea vedea dinafara cum ii inconjoara suferinta aia ca cea a copilului caruia ii iei jucaria,suferinta aia care ii gatuie. Abia atunci cred ca mi-as trai secunda de fericire. Din cauza cui am uitat eu sa zambesc cu adevarat? Zambetul sau,mai bine zis, fericirea, ca sa nu ii uiti gustul trebuie exersata ca o lectie de pian...dar mi-am pierdut exercitiul de cand imi umbresti sperantele,copilaria. Acum,in loc de inima, bate furia...si bataile ei sunt mai rapide decat ticaitul ceasului. Creste in mine mai repede decat zboara timpul si simt ca ma sting daca nu urlu cu miile de guri care ies din mine,ma mutileaza si ii fac loc furiei sa iasa. La sfarsitul urletului mut ajung doar un mormant viu...un mormant pe care unii ar dansa ca mi-au furat clipele de fericire ce urmau sa vina...