Un fel de introspectie

Aseara am inceput sa ma gandesc la mine, fapt putin cam egoist poate. In oglinda, transparenta mea ma orbea si umbra imi facea semn sa tac. Dupa ce s-au epuizat toate intrebarile si  tipetele, iar tacerea a inspirat cu calmitate o gura proaspata de aer, mi-am dat seama ca e vina mea. De felul in care ne simtim, suntem vinovati doar noi, pentru ca la un moment dat am facut un pas gresit, am iubit prea mult, am ras prea putin si am uitat sa fim indiferenti. Asa e si cu stelele. Au si ele viata lor plina de griji; cata lumina sa  ne mai dea, cati indragostiti sa mai faca sa zambeasca si cum sa faca sa-si indeplineasca visele. Da, si ele au vise. Unele vor sa devina stele de cabaret, altele stele de cinema, iar unele, pur si simplu oameni. Ar fi bine daca am fi noi atat de "puri" si "simpli".
Si stelele au nevoie de alte stele calauzitoare care sa le taie nemurirea si care sa le dea din ochiul vantului aripi sa zboare spre Pamant. Poate ar trebui sa invatam de la ele; sa ne urmam visurile si sa cerem indurare noptilor albe framantate de nelinisti.

1

N-am mai scris demult. Chiar n-am mai scris. Nici macar numele. Incep sa sune a jurnal randurile astea care parca se scriu singure. Motivul pentru care scriu acum e ca...defapt n-am unul foarte bine intemeiat sau poate ar trebui sa nu mai analizez atat lucrurile si sa scriu fara motiv...deci, in principiu, scriu pentru a-mi aminti cat de bine era cand eram singura. Poate suna ciudat, dar era. Nu trebuia sa-l imbratisez si sa-l sarut doar pentru ca "asa trebuie"..aa stai..am folosit deja "trebuie" de 2 ori...In orice caz, ma simt de parca nu pot sa mai simt nimic pentru nimeni si de parca orice vad imi provoaca repulsie...un cuplu fericit, un fulg de zapada, un zambet prostesc, aceleasi fete pe care le vad zilnic, cu aceleasi zambete amabile si cu acelasi raspuns de "bine" la intrebarea "ce mai faci?"...Tot ce vad si ce mi se intampla mi se pare atat de comun! Unde e farmecul ala? Unde sunt surprizele care mai apar in viata din cand in cand? Unde e spontaneitatea? Orice lucru pe care inainte il credeam "dragut" acum ma face sa zic "bleah" si insotit de fata scarbita, evident.
De ceva vreme nu m-am mai gandit la timp...daca il pierd sau daca el ma pierde in multimea asta de oameni "draguti"...Si maine? Pariez ca o sa am aceeasi fata imposibil de inveselit...
Cam atat pentru un moment.

In timp

Imi scot cuvintele de la naftalina, le intind undeva la soare ca sa se mai aeriseasca silabele alea mancate de molii si incep sa imi desir gandurile. Fac un ghem din amintirile cu tine..Pentru ca mereu e vorba despre tine..Ma joc cu razele, le cos de geamul meu ca sa am soare chiar daca tu nu mai esti..Imediat dupa plecarea ta ard ca o pasare Pheonix. La urmatoare bataie a ceasului renasc pentru ca doar atat dureaza suferinta. O dragoste de-o clipa, o suferinta de-o clipa.

Prea repede-au trecut

Am invatat ca n-am de ce sa fiu mai devreme in gara. Totul vine mai tarziu decat ne asteptam. Trenuri ninse isi asteapta plecarea odihnindu-si rotile metalice pe fruntile altor sine. Nimeni nu va fi dincolo de usile scartainde ale trenului care sa te astepte cu bratele calde. Ferestrele prafuite de CFR fac cerul sa para galbui, iar gerul ne colinda. Trenul porneste. Alearga dupa copilul ce-l purtai in priviri si te striga pe nume. Tu taci, te inchini si te rogi sa ajungi la destinatie o data cu primavara si sa nu pierzi ultimul strop de inocenta.