Aseara am inceput sa ma gandesc la mine, fapt putin cam egoist poate. In oglinda, transparenta mea ma orbea si umbra imi facea semn sa tac. Dupa ce s-au epuizat toate intrebarile si tipetele, iar tacerea a inspirat cu calmitate o gura proaspata de aer, mi-am dat seama ca e vina mea. De felul in care ne simtim, suntem vinovati doar noi, pentru ca la un moment dat am facut un pas gresit, am iubit prea mult, am ras prea putin si am uitat sa fim indiferenti. Asa e si cu stelele. Au si ele viata lor plina de griji; cata lumina sa ne mai dea, cati indragostiti sa mai faca sa zambeasca si cum sa faca sa-si indeplineasca visele. Da, si ele au vise. Unele vor sa devina stele de cabaret, altele stele de cinema, iar unele, pur si simplu oameni. Ar fi bine daca am fi noi atat de "puri" si "simpli".
Si stelele au nevoie de alte stele calauzitoare care sa le taie nemurirea si care sa le dea din ochiul vantului aripi sa zboare spre Pamant. Poate ar trebui sa invatam de la ele; sa ne urmam visurile si sa cerem indurare noptilor albe framantate de nelinisti.
